Categories: Actualitate

Procurorii trebuie să decidă dacă-i trimit în judecată pe suspecţii de proxenetism

Maximilian Gânju

Doi tineri sunt cercetaţi penal pentru că ar fi exploatat sexual o adolescentă, însă judecătorii au anunţat procurorii să se decidă dacă-şi menţin decizia de a-i trimite în judecată sau vor reface rechizitoriul.

Nu mai puţin de 15 declaraţii ale martorilor dintr-un dosar de proxenetism, instrumentat de poliţiştii hunedoreni sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, au fost anulate de instanţa de judecată. Magistraţii au cerut procurorilor să se decidă dacă îşi menţin punctul de vedere, respectiv dacă-i trimit în judecată pe suspecţi în baza probelor rămase la dosar, sau vor opta pentru refacerea dosarului.
Suspecţii din dosar sunt doi bărbaţi din Valea Jiului acuzaţi că ar fi obligat o adolescentă să se prostitueze. Anchetatorii au susţinut că ştefan Bălăcică, de 37 de ani, din Petroşani şi Marius Butoeru, de 34 de ani, din Petrila, au racolat o minoră 17 ani, din Cugir, pe care au determinat-o prin acte de constrângere, să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi. Sumele de bani obţinute de pe urma adolescentei erau luate de cei doi inculpaţi. Minora primea sume cuprinse între 100-200 de lei pentru partidele de sex. Anchetatorii au mai spus că suspecţii erau cei care îi găseau clienţi şi-i asigurau minorei cazarea în unităţi hoteliere din Petroşani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Deva străluceşte în Dubai! Aur şi Argint Ia DIS- lnternational lnvention Show 2025!

Corneliu Birtok-Băneasă ne-a obișnuit deja cu premiile obținute în țară și peste hotare. Asociația sa…

2 ore ago

Opt persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs aseara pe DN 66, în localitatea Băcia, în urma impactului dintre două autoturisme

Echipaje de pompieri ale Detașamentului Deva au intervenit pentru salvarea a 2 minori și 6…

3 ore ago

C O N V O C A R E

Adunarea Generală Extraordinara a Acţionarilor (A.G.E.A.)   Consiliul de Administrație al Farmaceutica REMEDIA S.A. (Societatea)…

12 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

o zi ago

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

2 zile ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

3 zile ago