Categories: Actualitate

Procurorii o vor pe Mia Albescu după gratii

Maximilian Gânju

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au contestat hotărârea instanţei care a decis ca Maria (Mia) Albescu (foto), director al Casei de Cultură din Petroşani şi manager al unui liceu privat, să fie cercetată sub arest la domiciliu.

A fost arestat
Mia Albescu este acuzată de procurori că, la solicitarea unui intermediar, a primit 7.000 de lei pentru a elibera o adeverinţă şi a întocmit în fals o foaie matricolă la liceul pe care-l conduce unui martor care a făcut denunţul către DGA. Managerul Liceului Apollonius Petroşani nici măcar nu se cunoştea cu intermediarul care se lăuda peste tot cu „trecerea” sa pe lângă unii funcţionari din Ministerul Educaţiei, dar şi pe lângă angajaţii de la Evidenţa Populaţiei Petroşani ori poliţişti de la rutieră. Individul a fost arestat de magistraţi pentru 30 de zile, dar a făcut contestaţie, aceasta urmând să se judece astăzi, la Curtea de Apel Bucureşti, alături de obiecţiunea procurorilor în cazul directorului Casei de Cultură Petroşani.
Procurorii mai susţin că Valentin Marius Ilaş, cel care a intermediat afacerea, a reuşit să păgubească mai multe persoane. Ilaş a primit diferite sume de bani cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei, de la doi martori şi le-a dat asigurări că are oameni la care le vor facilita mutaţia în cartea de identitate necesară în vederea înscrierii la Liceul Apollonius din Petroşani. Apoi, le-a dat asigurări că se vor putea înscrie la un liceu din Bucureşti pentru a participa la examenul de Bac, iar diploma este ca şi asigurată. Individul nu se ocupa cu ilegalităţi doar în sfera educaţiei, ci a făcut bani şi sub pretextul că va interveni ca unor denunţători să le fie anulate o serie de amenzi de circulaţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

2 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

2 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

2 ore ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

2 ore ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

4 ore ago

Rezultatele analizelor de laborator se pot obține online sau offline la spitalul din Orăștie

Magdalena Șerban Digitalizarea reprezintă un pilon esențial al misiunii de a aduce actul medical mai…

4 ore ago