Categories: Actualitate

Procurorii o vor pe Mia Albescu după gratii

Maximilian Gânju

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au contestat hotărârea instanţei care a decis ca Maria (Mia) Albescu (foto), director al Casei de Cultură din Petroşani şi manager al unui liceu privat, să fie cercetată sub arest la domiciliu.

A fost arestat
Mia Albescu este acuzată de procurori că, la solicitarea unui intermediar, a primit 7.000 de lei pentru a elibera o adeverinţă şi a întocmit în fals o foaie matricolă la liceul pe care-l conduce unui martor care a făcut denunţul către DGA. Managerul Liceului Apollonius Petroşani nici măcar nu se cunoştea cu intermediarul care se lăuda peste tot cu „trecerea” sa pe lângă unii funcţionari din Ministerul Educaţiei, dar şi pe lângă angajaţii de la Evidenţa Populaţiei Petroşani ori poliţişti de la rutieră. Individul a fost arestat de magistraţi pentru 30 de zile, dar a făcut contestaţie, aceasta urmând să se judece astăzi, la Curtea de Apel Bucureşti, alături de obiecţiunea procurorilor în cazul directorului Casei de Cultură Petroşani.
Procurorii mai susţin că Valentin Marius Ilaş, cel care a intermediat afacerea, a reuşit să păgubească mai multe persoane. Ilaş a primit diferite sume de bani cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei, de la doi martori şi le-a dat asigurări că are oameni la care le vor facilita mutaţia în cartea de identitate necesară în vederea înscrierii la Liceul Apollonius din Petroşani. Apoi, le-a dat asigurări că se vor putea înscrie la un liceu din Bucureşti pentru a participa la examenul de Bac, iar diploma este ca şi asigurată. Individul nu se ocupa cu ilegalităţi doar în sfera educaţiei, ci a făcut bani şi sub pretextul că va interveni ca unor denunţători să le fie anulate o serie de amenzi de circulaţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

11 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

11 ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

11 ore ago

Scandalul reducerii claselor de la liceele din Deva ia amploare

Scandal monstru din cauza reducerilor claselor de a IX-a la liceele din municipiul Deva. Cel…

11 ore ago

Femeie cercetată pentru furt din catedrala ortodoxă Ghelari

O femeie de 52 de ani a fost reţinută de poliţie, fiind acuzată că ar…

11 ore ago

Medici oftalmologi noi la Spitalul Municipal Hunedoara

Magdalena Șerban Una dintre specialitățile cele mai solicitate de la Spitalul Municipal Hunedoara este Oftalmologia,…

11 ore ago