Ieri, Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pronunţarea în dosarul în care procurorii au contestat revocarea controlului judiciar faţă de patru persoane, judecate alături de afaceristul din Valea Jiului, Alin Simota, pentru infracţiuni economice. Din datele de pe portalul instanţei, soluţia ar putea fi dată astăzi. Reamintim că în 11 ianuarie Tribunalul Hunedoara a dispus scoaterea de sub control judiciar a lui Dorin Smădoi, Gheorghe Raul Pintilie, Ion Tocilă şi Maria Mirela Simota. Aceştia, alături de alte 15 persoane, dintre care şi Simota, sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni economice. Ancheta în acest caz a început în vara anului 2014, atunci când oamenii legii au organizat percheziţii la sediile firmelor afaceristului din Valea Jiului, printre care sediul Clubului de Fotbal Jiul Petroşani. (N. Bumbac)
Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…
V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Gurile rele au aflat despre o duduie din zonă cu ambiții cât Everestul și cu…
Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…
O eroare administrativă gravă, întinsă pe parcursul a aproape un deceniu, amenință direct buzunarele locuitorilor…
Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospodăririi comunei Peștișu Mic se extinde. Un echipament modern…