Categories: Actualitate

Procesul „Petrila 2008“ – finalizat. Urmează pronunţarea sentinţei

Cristina Ghenea

Magistraţii Tribunalului Gorj au încheiat rejudecarea dosarului „Petrila 2008“, trimis pe rolul instanţei în urma accidentului în care şi-au pierdut viaţa 13 mineri. Sentinţa va fi pronunţată în data de 13 decembrie.

Dosarul, în care au fost învinuiţi şi condamnaţi trei foşti şefi ai exploatării miniere, a fost rejudecat de Tribunalul Gorj, ca urmare a deciziei luate de magistraţii Curţii de Apel Craiova. Iniţial, prima instanţă (n.r. Judecătoria Târgu Jiu) a decis că fostul şef al EM Petrila, Aurelian Necula, se face vinovat de moartea ortacilor şi l-a condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare, Gheorghe Roşu, inginerul şef securitate minieră de la Petrila din perioada exploziilor, a fost condamnat la şase ani şi jumătate, iar şeful staţiei de salvare minieră a EM Petrila, Dan Ştefan Ungur, a primit tot o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare. Tribunalul Gorj a menţinut pedepsele şi astfel, s-a ajuns la Curtea de Apel Craiova, care, în urma judecării recursurilor declarate atât de inculpaţi, cât şi de victime, ori de rudele celor decedaţi, a decis, în mai a.c., rejudecarea apelului la Tribunalul Gorj. Cei trei foşti şefi învinuiţi de moartea ortacilor îşi vor afla pedepsele în mai puţin de două săptămâni.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O intervenție care a facut diferența între viață și tragedie

O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…

10 ore ago

CREȘA NR. 108 INAUGURATĂ ASTĂZI LA GEOAGIU!

Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…

10 ore ago

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

2 zile ago