Procesul Moloţ-ANI s-a amânat pentru 30 aprilie

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au stabilit, ieri, un nou termen în dosarul ce-l priveşte pe preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ (foto), acuzat de ANI de incompatibilitate. Noul termen este 30 aprilie.

Reamintim faptul că este vorba de o decizie de incompatibilitate dată de ANI, referitoare la perioada septembrie 2008 – ianuarie 2009, când şeful CJ Hunedoara a fost, în acelaşi timp, la cârma judeţului şi în funcţia de preşedinte al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), respectiv reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în AGA la S.C. Drumuri şi Poduri S.A. Deva.
Preşedintele CJ Hunedoara a atacat decizia ANI la Tribunalul Hunedoara, unde a pierdut. De asemenea, a pierdut şi apelul făcut la Curtea de Apel Alba Iulia, care a menţinut decizia de incompatibilitate a ANI, în cazul său. Ca urmare, Moloţ a atacat, cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, instanţa supremă urmând să dea o soluţie definitivă în acest caz.
Moloţ mai are un proces cu ANI, legat de un alt caz de incompatibilitate, dosar care se va judeca la Timişoara. (V. Macovei)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Curios. Vor să-l mânărească? Ce noutăți au prezentat de a trebuit să stabilească termen peste o lună?

  • Piticu, sfideaza pe toti, el este "miezul din dodoasca" Ne-am saturat de el, un parsiv, un golan politic care s-a imbogatit din manevre ilegale, e batran si ar trebuii sa se linisteasca si sa inceteze a se gandi cum sa mai fure cate ceva la varsta pe care o are, chiar este rusinos toata viata sa fure.

  • Mai piticanie ce zici tu ca faci dupa ce prieteni tai de la Alba se vor duce la racoare.Hai ca iti spunem noi,vei merge dupa ei,ca de oi ,vaci capre are cine sa se ocupe.Viitor de aur piticotul are.

  • Doamne fereste ! Cum conduce judetul un jeg ca el ? Un nemurici lipsit de scrupule care isi vinde familia, cei doi copii, un baiat si o fata, din diverse relatii sexuale. Viata publica hunedoreana, dupa anul 1989, nu cunoaste un om, adică Mircea Moloț, mai lipsit de caracter, un nemernic de asemenea talie.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

7 ore ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

7 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

7 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

7 ore ago

Scandal la spital: paznic fugărit cu toporul

Agresorul își bă­tuse concubina îna­inte de a sări la bă­taie cu agen­tul de pază de…

7 ore ago

Vălișoara: utilaj multifuncțional din bani europeni nerambursabili și modernizare de iluminat public cu fonduri de mediu

Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…

7 ore ago