Categories: Actualitate

Procesul locomotivelor exportate ilegal, aproape de final

Procesul austriacului Georg Hocevar, acuzat de exportul ilegal al unor locomotive de patrimoniu, este aproape de a fi încheiat. Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia, care judecă recursul declarat de părţi în acest dosar, au stabilit pronunţarea sentinţei în data de 21 mai.
Condamnat de prima instanţă la un an şi 11 luni de închisoare, cu suspendare, austriacul Georg Hocevar este acuzat că, în perioada 2000-2005, ar fi trecut ilegal peste graniţă şase locomotive cu abur. Procurorii susţin că Hocevar a obţinut de la Direcţiile Judeţene de Cultură Hunedoara şi Cluj, avize de export pentru locomotivele respective, dar şi pentru mai multe piese de schimb pentru acestea, deşi utilajele nu au fost expertizate anterior. Cu ajutorul acestor avize, austriacul a exportat locomotivele în Austria, deşi două dintre ele fac parte dintr-o serie unicat, fabricate special pentru România în anul 1908. Magistraţii Judecătoriei Deva l-au condamnat pe Hocevar la un an şi 11 luni de închisoare, cu suspendare, în timp ce, în acelaşi dosar, Cristina Rişcuţa – fost consilier în cadrul DJC Hunedoara – a primit trei ani de închisoare cu suspendare, iar Graţiana Alicu, de la Direcţia de Cultură Cluj, a fost condamnată la doi ani şi nouă luni de închisoare cu suspendare. Atât cei trei inculpaţi, cât şi procurorii, au atacat decizia prin recurs, astfel că dosarul a fost trimis Curţii de Apel Alba Iulia. Sentinţa magistraţilor de aici va fi definitivă şi irevocabilă. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

3 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

3 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

3 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

3 ore ago

Cererile pentru autorizaţiile şi avizele de securitate la incendiu, doar online

Odată cu intrarea în vigoare a pre­vederilor OUG nr. 17/12.03.2026, pri­vind modificarea și completarea unor…

3 ore ago

Din bani europeni, dispensar medical modern pentru comunitatea din Bucureşci

Magdalena Șerban O primărie de comună care nu ac­ce­sează fonduri europene și gu­ver­na­mentale poate să…

3 ore ago