Categories: Actualitate

Probleme mari pentru poliţistul Sucilă

Maximilian Gânju

Încă două dosare penale au fost întocmite pe numele poliţistului din municipiul Vulcan, acuzat şi judecat de act sexual cu un minor, corupere sexuală şi furt.

Şantaj şi răspândire de materiale pornografice
Poliţistul Adrian Sucilă (foto) mai este cercetat într-un dosar penal pentru şantaj asupra viceprimarului municipiului Vulcan, Angela Stoica, dar şi divulgarea de informaţii cu caracter secret. Un alt dosar penal întocmit de procurorii hunedoreni are ca obiect distribuirea de materiale pornografice, iar învinuit este tot poliţistul Sucilă. Toate problemele lui Sucilă se trag de la interceptările telefonice efectuate de procurori după incendierea autoturismului primarului din Vulcan. Aşa s-a ajuns la presupusele infracţiuni de care acum Adrian Sucilă este învinuit şi judecat într-unul din dosare. Totodată, o plângere făcută de o localnică din municipiul Vulcan s-a transformat în dosar de urmărire penală. Mai precis, poliţistul Sucilă este învinuit de Elena Dogaru că i-ar fi falsificat semnătura pe un proces verbal de contravenţie. Cercetarea penală este făcută de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani.

Judecarea s-a făcut cu uşile închise
Al doilea termen în procesul în care este judecat poliţistul Adrian Sucilă, învinuit că a avut raporturi sexuale cu un minor de 16 ani, a adus o schimbare radicală. Judecătorii au decis ca şedinţa să se ţină cu uşile închise, pentru că este implicat şi un minor. La termenul de ieri, Sucilă a cerut din nou eliberarea sub control judiciar, iar magistraţii i-au respins cererea. Astfel, poliţistul va rămâne încă jumătate de lună în Penitenciarul Aiud. „S-a respins cererea de eliberare provizorie şi s-a menţinut cea de arest preventiv. Urmează ca, în data de 16 octombrie, să fie repusă din nou în discuţie. Nu voi face recurs, inculpatul nu doreşte, tocmai pentru că în data de 16 se va dispune din nou cu privire la arestarea preventivă şi, cel mai probabil, atunci vom folosi, dacă e nevoie, calea de recurs”, a declarat Daniel Tomescu, unul dintre apărătorii poliţistului. Pe de altă parte, Adrian Sucilă a făcut şi o cerere de strămutare a procesului, care este pe rol la Curtea de Casaţie şi Justiţie. „Instanţa a stabilit termen la Înalta Curte pe data de 9 octombrie şi termen în dosar s-a stabilit în 16 octombrie”, a mai spus Tomescu.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Vai domnu Maximilian, dar domnu Docea nu este de acord cu dvs. Domn Docea zice ca Sugila este not guilty.

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

o zi ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

2 zile ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

2 zile ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

3 zile ago