PRM Hunedoara monitorizează activitatea aleşilor locali

Nicolle Ebner

În acest week-end, organizaţia municipală PRM Hunedoara şi-a ales noua echipă de conducere. Funcţia de preşedinte al organizaţiei locale a fost râvnită de patru candidaţi, dar în final, Mircea Popa a reuşit să-şi menţină poziţia de lider local, secondat îndeaproape de Victor Leu (foto), în funcţia de vicepreşedinte.

Alegeri în organizaţia municipală
Şedinţa de alegeri a decurs fără surprize sau răsturnări de situaţie. Pentru funcţia de preşedinte au candidat Mircea Popa, Sorin Barb, Ioan Urdă, fost consilier judeţean în mandatul 2004-2008, şi Mona Ursu, preşedintele organizaţiei PRM de tineret din Hunedoara. În urma votului, Mircea Popa şi-a menţinut poziţia de preşedinte al organizaţiei locale, cele mai multe voturi obţinând şi echipa alături de care şi-a propus să lucreze pe perioada mandatului recâştigat. Popa va fi ajutat de un consiliu municipal format din 11 membri PRM şi de patru vicepreşedinţi, printre care şi cunoscutul om de afaceri hunedorean, Victor Leu. „Am plecat la un drum nou, cu gânduri noi, şi cu speranţa că electoratul se va maturiza, astfel încât, să nu mai creadă în pomeni electorale, care, după cum au simţit pe propria piele, se refacturează de-a lungul mandatului politicienilor noştri şi care, în final, îi costă foarte mult pe alegători”, a declarat vicepreşedintele Victor Leu, responsabil în partid cu propaganda.

Vor participa la toate şedinţele de consiliu
Odată cu realegerea noii echipe de conducere, organizaţia municipală PRM Hunedoara şi-a propus să se implice mai mult în problemele comunităţii, asta şi datorită faptului că lucrurile nu merg tocmai bine. „PRM Hunedoara a decis să participe la fiecare şedinţă a consiliului local, ca să cunoască în detaliu problemele ridicate de comunitate şi să sprijine bunul mers al lucrurilor. Chiar dacă nu avem reprezentant în consiliu, asta nu ne împiedică să participăm la şedinţele publice”, a mai declarat vicepreşedintele organizaţiei, Victor Leu.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Leule, sa faci bine sa dai banii angajatilor de la I.C.S.H.! Oamenii nu traiesc numai cu aer…tu chiar nu realizezi acest lucru? Chiar nu ai nici un scrupul? Poate te-a lovit amnezia si ai uitat ca nu le-ai mai dat banii de foarte mult timp!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

9 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

9 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

9 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

10 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

10 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

10 ore ago