Maximilian Gânju
Primarul municipiului Vulcan este gata să bată cât este nevoie pe la uşile guvernanţilor, pentru a construi încă o telegondolă, care să unească Staţiunea Pasul Vâlcan de Straja din Lupeni.
Telegondola de la Straja ar fi fost programată tocmai pentru această cuplare dintre cele două staţiuni din Valea Jiului. Potrivit edilului şef al municipiului Vulcan, s-a decis construirea ei în Straja, pentru ca proiectul de dezvoltare a celor două staţiuni să se facă în comun, însă, speră ca în acest an, instalaţia de transport pe cablu care uneşte staţiunile să devină realitate. Gheorghe Ile este decis să bată pe la uşile ministerelor, până când primeşte fondurile necesare. „Prioritar în acest an este Pasul Vâlcan, realizarea celei de-a doua telegondole care să facă legătura cu Straja. Este prevăzută şi în proiectul mare pe ţară, Schi în România. Am bătut drumuri de Bucureşti şi pentru prima telegondolă, nu-i nici o problemă. Dacă noi nu lăsam era montată la noi telegondola de la Lupeni. Ca să se facă proiectul, am zis să facem legătura împreună. Gândirea trebuie să fie comună a Văii Jiului. Lumea nu înţelege acest lucru, dar trebuie făcut pentru Vale. Dacă nu, degeaba Vulcanul va ieşi înainte şi celelalte localităţi nu au nimic. Atunci nu vine nimeni, dacă nu are ce vizita. Se reduce mineritul şi trebuie înlocuit cu ceva. Cu ce, cu turism. Atunci, 20 la sută din şomeri să fie incluşi în servicii de turism. Asta trebuie făcut”, spune primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile. În Staţiunea Pasul Vâlcan, funcţionează deja o telegondolă ce acoperă un traseu cu o lungime de peste trei kilometri, iar turiştii au la dispoziţie 72 de gondole, fiecare cu o capacitate de opt persoane.
Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…
I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Weekend de foc pentru polițiștii hunedoreni. Oamenii legii au aplicat măsuri drastice pe șoselele din…
Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…
O femeie din județul Hunedoara a fost la un pas de a pierde aproape 4.500…
View Comments
"pe la ușile guvernanților"
Dar pe la ușile alea cu bani gratis de la UE, nu se poate? Atragerea unui investitor privat, cu experiență în turism montan, cu toate amenajările și activitățile pe care le presupune asta? La Bansko, în Bulgaria, credeți că a bătut cineva pe la ușile guvernanților?