Categories: ActualitateFlash

Prinşi de fisc că au fentat la TVA

Nicolle Ebner

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara a luat măsuri asiguratorii asupra a trei persoane fizice din judeţul Hunedoara, implicate în tranzacţii imobiliare cu scop comercial şi care au „omis” să plătească TVA. Potrivit directorului general al DGFP Hunedoara, Lucian Heiuş, alţi şapte hunedoreni sunt în colimatorul fiscului, pentru aceeaşi faptă.
Măsuri asiguratorii
Persoanele fizice care efectuează tranzacţii imobiliare în scop personal sunt scutite de plata TVA, iar această facilitate a fost utilizată de numeroşi dezvoltatori, care au înregistrat tranzacţiile în nume personal şi nu prin intermediul unor firme. Fiscul consideră însă că dovedirea unor acte de comerţ derulate de o persoană fizică implică automat că aceasta este plătitor de TVA şi nu se mai poate aplica scutirea de taxă. La nivelul judeţului Hunedoara, în urma verificărilor inopinate, au fost identificate 10 persoane fizice care au realizat astfel de tranzacţii imobiliare cu terenuri construibile şi construcţii noi în scop comercial. “La trei dintre ele s-a finalizat acţiunea de control, în urma căreia s-au stabilit sume suplimentare în cuantum de 149.624 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi în sumă de 46.980 lei”, a declarat Lucian Heiuş. Fiscul trebuie să recupereze banii de la cei în cauză iar pentru ca aceştia să nu-şi înstrăineze bunurile pe care le au în proprietate, a luat primele măsuri asiguratorii înainte de a pune sechestru pe ele. Adică, le-a ridicat cărţile de identitate ale maşinilor proprietate sau contractele pe imobilele în care domiciliază sau pe care le mai deţin.
Cercetările continuă
Reprezentanţii DGFP Hunedoara afirmă că nu pot face cunoscute numele celor trei constructori de blocuri şi spaţii de locuit, care au apelat la astfel de subterfugii ca să nu plătească TVA la stat, deoarece aceştia au contestat decizia, în instanţă. La celelalte şapte persoane, controlul pentru clarificarea stării de fapt fiscale este încă în desfăşurare. Până acum, DGFP Hunedoara nu a făcut nici o plângere penală, în schimb, la nivel naţional, fiscul a pus sechestru pe bunurile a 154 de persoane implicate în tranzacţii imobiliare de acest fel.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

o zi ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

o zi ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

2 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

2 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

2 zile ago