Hunedoreanca a fost debranșată de la rețeaua publică de apă potabilă pentru că nu și-a plătit facturile, dar s-a rebranșat imediat după ce angajații Apa Serv Valea Jiului au plecat.
Operatorul a efectuat mai multe controale la imobilul în care locuia femeia și au prins-o branșată ilegal. Nu o dată, ci de șapte ori, așa că au formulat o plângere penală. „Instanţa reţine că inculpata a fost audiată doar în calitate de suspectă, a recunoscut comiterea faptelor, precizând că, după fiecare control efectuat de reprezentanții S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A., ea cupla înapoi maneta de la apometrul aflat pe scara blocului, pentru a avea și folosi apă în locuință, întrucât avea copii mici și nu avea un venit stabil”, se arată în dosarul ajuns la Judecătoria Petroșani. Paguba adusă operatorului de apă și canal se ridică la 7.810 de lei, astfel că procurorii au învinuit-o de furt. Femeia în vârstă de 46 ani a fost condamnată la o pedeapsa rezultantă de 7.200 de lei amendă penală. În plus, trebuie să mai achite operatorului de apă alte 7.810 de lei, sumă cu care a fost prejudiciată societatea. (M. Gânju)
Clubul CSM Deva face un anunț important! “În urma incidentului petrecut ieri pe stadionul Stadionul…
Prima turbină pe gaz a centralei electrice Mass Mintia Power Plant, din localitatea Mintia, va…
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, în noaptea de 18/19 aprilie a.c., o acțiune…
La sosirea pompierilor, focul se manifesta la o magazie folosită pentru uscarea lemnelor, cu o…
Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar la fața locului…
Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…