Categories: Comunitate

Apa Serv Valea Jiului ia măsuri de protejare a populaţiei

În contextul pandemiei de coronavirus, operatorul de apă şi canal din Valea Jiului a adoptat noi măsuri astfel încât să-şi poată derula intervenţiile de urgenţă, dar să protejeze şi populaţia celor şase localităţi ale Văii Jiului.

Astfel, în cazul în care este necesar să se oprească apa pentru remedierea unor avarii, Apa Serv Valea Jiului le asigură consumatorilor apă potabilă cu propriile cisterne. Până acum, această măsură era luată doar dacă restricţiile se întindeau pe 24 de ore sau mai mult. Cum ne aflăm în plină pandemie şi apa este necesară pentru ca oamenii să se poată spăla pe mâini, chiar dacă restricţiile durează doar câteva ore, cetăţenilor li se oferă soluţii.
Spre exemplu, Apa Serv Valea Jiului a efectuat o restricţie, în Lupeni, unde a fost nevoie să se oprească apa potabilă într-un întreg cartier, pentru remedierea unei avarii. Restricţia a durat câteva ore însă până la remedierea defecţiunii, Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani a anunţat consumatorii că le pune la dispoziţie autospeciale cu apă, după cum a arătat conducerea societăţii de apă şi canal. Astfel de măsuri vor fi luate de societate ori de câte ori va fi nevoie pe perioada stării de urgenţă. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

o zi ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

o zi ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

o zi ago