Tânărul lucra cu ziua pentru a-şi întreţine familia şi a fost tocmit să facă reparaţii la un loc de veci. Pentru că s-a înserat, acesta s-a gândit să-şi ducă nişte scule la o magazie şi a luat maşina pentru a ajunge mai repede, deşi nu avea voie să conducă. Odată prins a susţinut cu tărie că nu se afla pe un drum public, însă, în realitate este vorba de un drum destinat circulaţiei rutiere.
Tânărul a susţinut şi în faţa judecătorilor că n-a ştiut acest lucru, dar şi că nici prin gând nu-i trecea că va fi prins de poliţişti. Totuşi, un echipaj al Poliţiei Deva s-a nimerit în zonă şi l-a oprit pentru control. ”Audiat fiind în calitate de suspect, cât şi în faţa instanţei inculpatul M.I. a declarat că a crezut că acest drum nu este drum public, distanţa parcursă a fost scurtă, de circa 400 m, recunoscând că a condus autoturismul sus menţionat şi nu posedă permis de conducere”, se arată în actul de sesizare. Pentru că are 5 copii minori în întreţinere, lucra cu ziua pentru a le asigura cele necesare, dar şi pentru că a avut o atitudine sinceră pe întreg parcursul procesului penal, judecătorii l-au condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare. (M. Gânju)
În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…
Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…
În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…
Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…