Categories: Sport

Primul test cu un adversar mai bine cotat

FC Hunedoara va susţine, mâine, primul meci de verificare din această vară în compania unui adversar din Liga a II-a. Trupa antrenată de Constantin Olariu va juca, de la ora 18.00, pe Stadionul „Michael Klein”, cu Metalul Reşiţa, fosta echipă CSM Rm. Vâlcea, la care evoluează ex-hunedorenii Andrei Făgărăşanu şi Robert Cristian.
Ultimele patru evaluări
Întâlnirea cu gruparea antrenată de Alexandru Pelici este prima din seria de patru meciuri test prevăzute în programul de pregătire al hunedorenilor până la startul campionatului. Jocul ar trebui să ofere o evaluare cât mai exactă a potenţialului şi nivelului de pregătire al grupării hunedorene, pentru ca antrenorul Constantin Olariu să poată face „retuşurile” necesare.  Partida de la Hunedoara va fi urmată şi de un meci revanşă, programat vinerea viitoare, 23 august, în deplasare. Până atunci, FC Hunedoara va mai juca vineri, 16 august, acasă, cu FC Caransebeş, echipă care are şi ea ca obiectiv promovarea şi miercuri, 21 august cu CNS „Cetate” Deva, grupare nou-înfiinţată.
Cinci din cinci până acum
Negru-albaştrii au până acum cinci victorii în cinci meciuri amicale disputate în această vară, după ce au câştigat la limită, cu 1-0 (0-0), şi partida disputată la finalul săptămânii cu echipa sibiană FC Avrig, nou-promovată în Liga a III-a. În meciurile anterioare, FC Hunedoara obţinuse victorii categorice cu Crişul Sântandrei, Kinder Paleu (ambele Liga a IV-a Bihor), Victoria Călan (Liga a IV-a Hunedoara) şi CSO Cugir (Liga a III-a). Din păcate, în unicul meci oficial al sezonului, FC Hunedoara a cedat, 0-2, în faţa Aurului Brad, în turul II al Cupei României.
La Avrig, hunedorenii au irosit un penalti în debutul partidei şi apoi au avut „viaţă grea”, din cauza ambiţiei adversarilor, care au luptat cu suflet pentru fiecare minge. Unicul gol al meciului s-a marcat abia după pauză şi a fost semnat de Flavius Nicula, în minutul 68. Atacantul hunedorean l-a învins pe portarul advers cu un şut la colţul lung, după o acţiune în diagonală. La partida cu echipa din judeţul Sibiu, antrenorul Constantin Olariu a trimis două echipe diferite în fiecare repriză, rulând astfel tot lotul avut la dispoziţie, cu excepţia lui Alexandru Petresc, care a acuzat o răceală. În prima repriză, FC Hunedoara a jucat în formula: Raţ (30 Dragotă) – Vîrtan, Homei, R. Petcu, Ungureanu – Oct. Drăgan, J. Vajda, Găceanu, D. Suciu (cpt.) – Lintaru, Deaconescu, iar după pauză, pe teren au intrat: Dragotă (60 Al. Coman) – Ciucurescu, Ciumaşu, Dosan, B. Roiu – Şoit (cpt.), Vişan, R. Muntean, Fl. Nicula – Pepenar, Apachiţei. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

13 ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

o zi ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

o zi ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

o zi ago