Categories: Comunitate

Primele minerilor, sub semnul întrebării

Dana Istudor

Directorul general al Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani negociază, la Bucureşti, o creştere la preţul pe tona de huilă livrată termocentralelor, astfel încât, CNH să se echilibreze financiar. De rezultatul acestor negocieri depinde într-o oarecare măsură şi prima de care ortacii din Vale vor beneficia pe 6 august, de Ziua Minerului, recunosc sindicatele.

Datorii peste datorii
Potrivit liderului Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, astăzi, la CNH au loc negocieri între administraţie şi sindicalişti, cu privire la un nou contract colectiv de muncă pentru acest an, cât şi pentru stabilirea valorii bonificaţiilor pe care ortacii le vor primi pe 6 august. Zoltan Lacataş, preşedintele LSMVJ, spune că nu concepe ca mineri să nu li se acorde în acest an prime de ziua lor, iar Compania, chiar dacă este afectată de criză, poate găsi o soluţie pentru a respecta prevederile contractului colectiv de muncă aflat în vigoare şi care prevede de Ziua Minerului o sumă de 450 de lei, drept primă. „Cred că putem ajunge la o concluzie în perioada imediat următoare. Mâine (n.r.-astăzi) am fost convocaţi de către administraţia CNH la discuţii în ceea ce priveşte încheierea unui nou contract colectiv de muncă, deoarece acesta expiră la 1 august 2009. Dorim să nu ne dezamăgim salariaţii şi eu consider că în actuala conjunctură, putem găsi o soluţie destul de elegantă de a concretiza şi adaosurile  salariale”, a declarat Zoltan Lacataş. Pe de altă parte, situaţia economică a Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani este foarte grea, deoarece ea are de recuperat creanţe de circa 200 de miliarde de lei vechi de la contractanţi şi are, la rândul ei, datorii de circa 700 de miliarde de lei vechi.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Vrem prema si toate drepturile sa ramana la noul Contract Colectiv de Munca ca altfel murim de foame intr-o Vale a Jiului saraca si fara teren agricol.

  • Daca ne iau bucatica de paine de la gura Guvernanti,CNH si prefacuti lideri de sindicat atunci cred ca vor fi miscari sociale nu numai noi mineri toti din Valea Jiului femei si copii.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago