Categories: Sport

Primele medalii la gimnastică aerobică

România a cucerit primele sale medalii la Campionatele Europene de gim­nas­tică aerobică de la Pesaro (Italia), sâm­bătă, două de argint, în întrecerile pe echipe, la seniori şi juniori.
În clasamentul final pe echipe la seniori, România (16 puncte) a fost devansată de Italia (10), în timp ce bronzul a revenit Ungariei (19 puncte).

La egalitate cu Italia
La juniori, Rusia a ocupat primul loc (11 puncte), urmată de România (13) şi Un­garia (24).
România a avut 14 reprezentanţi (indi­vi­dual sau echipe) în 11 finale din cele 12 care au avut loc ieri.
În concursul seniorilor, România a cali­ficat sâmbătă două echipe la trio, Ro­mânia 2 (Teodora Cucu, David Gavrilovici, Daniel Ţavoc), clasată pe locul al treilea, cu 22.183 de puncte, şi România 1 (Ga­briel Bocşer, Sarmiza Niculescu, Mihai Alin Popa), care a ocupat locul 7, cu 21.733 de puncte.
La grup, România (Gabriel Bocşer, David Gavrilovici, Teodora Cucu, Mihai Alin Popa şi Daniel Ţavoc) a ocupat locul al doilea în calificări, cu 22.433 de puncte, după Italia (22.722).
În proba de dans aerobic, România (Maria Bianca Becze, Sandra Dincă, Sar­miza Niculescu, Roberta Pleşa, Alina Radu, Flavia Sentea, Selena Şotângă, Ste­liana Stoenescu) a ocupat locul al treilea, la egalitate cu Italia, 17.850 de puncte.
Individual junioare este singura probă de la Europene în care România nu a reuşit să califice un reprezentant în finală. Claudia Ristea a ocupat locul 12 în calificări, cu 19.850 de puncte.
La individual juniori, Leonard Manta a intrat în finală cu a patra notă, 20.250 de puncte, în timp ce Vlăduţ Popa a încheiat pe locul 12, cu 19.300 de puncte, ratând finala.
La perechi mixte, Darius Branda şi Daria Mihaiu au obţinut calificarea în finala ju­ni­orilor cu a patra notă, 19.800 de puncte.
Vineri, la seniori, Teodora Cucu şi Ga­briel Bocşer s-au calificat în finalele indi­viduale, la perechi mixte s-au calificat România 2 (Sandra Dincă, Mihai Alin Popa) şi România 1 (David Gavrilovici, Sarmiza Niculescu), în timp ce la juniori România s-a calificat în finale la trio, cu România 1 (Mădălin Boldea, Vlăduţ Popa, Vlad Siminea) şi România 2 (Claudia Gheorghe, Leonard Manta, Claudia Ris­tea), la grup (Darius Branda, Claudia Gheorghe, Leonard Manta, Daria Mihaiu, Vlad Siminea) şi la dans aerobic (Darius Branda, Mădălin Boldea, Mirela Frîncu, Daria Mihaiu, Larisa Suiu, Vlăduţ Popa).
România participă cu un lot de 23 de sportivi la competiţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

2 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

2 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

2 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

2 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

2 ore ago