Primarul Vasile Cărăguţ: A crescut numărul turiştilor din Staţiunea Geoagiu-Băi

Sorina Popa

Primarul oraşului Geoagiu, Vasile Cărăguţ (foto), a declarat ieri într-o conferinţă de presă că are multe proiecte de investiţii. Singurul edil şef al ALDE din judeţ, Cărăguţ susţine că are 13 proiecte semnate deja şi trebuie începute lucrările.

”A fost o stagnare de patru ani, dar vom da drumul la investiţii în Geoagiu. Sunt proiecte pentru toate domeniile de interes pentru populaţie. Cei de la conducerea judeţului, când vine vorba de turism şi spaţii de cazare, nici măcar nu pomenesc de Geoagiu. Însă, la Geoagiu sunt 1.500 de locuri de cazare, în condiţiile în care la nivelul judeţului sunt în total 2.500. Staţiunea Geoagiu-Băi funcţionează la capacitate maximă”, a declarat primarul Vasile Cărăguţ.
Primarul susţine că în ultima perioadă a crescut numărul turiştilor care vin în Staţiunea Geoagiu-Băi. ”Potrivit statisticilor noastre, în 2016, au venit aici 32.000 de turişti, în 2017, 40.000 de turişti iar acest an, până în septembrie, au fost înregistraţi 36.000”, a adăugat primarul din Geoagiu.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nu se știe ce a numărat primarul, dar turiștii nu cred ca ia numărat prea bine. Mergeți si filmați acum stațiunea sa vedeți câte unități sunt in beznă. În ultimii 4 ani nu s-a făcut nicio investitie? Nici in următorii ani nu se va face nimic daca edilul stie doar sa faca poze si nimic concret!Să nu uitam totuși ca este campion la angajări în primărie. În curând angajații vor sta pe bancute ca la teatru ca nu vor mai avea loc în birouri.

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

18 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

18 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

18 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

2 zile ago