Categories: Actualitate

Primarul, mistreţii şi procesele

Sorina Popa

De ani de zile, primarul comunei Rapoltu Mare, Octavian Roman (foto sus), se află într-un adevărat război cu mai mulţi vânători din zonă, cel mai înverşunat fiind Nicolae Cizmaş (foto jos). Acesta din urmă se chinuie de ani buni să-şi găsească dreptate pe la diferite instituţii, însă se pare că fără succes. Despre ce este vorba?
Prejudicii de sute de mii de euro?
Nicolae Cizmaş, locuitor al satului Rapolţel, din comuna Rapoltu Mare, susţine că primarul Octavian Roman a încălcat în repetate rânduri legea la partidele de vânătoare şi nu numai. Astfel, Cizmaş susţine că „în sezonul de vânătoare 2014-2015 pe fondul 20 Bobâlna s-a recoltat un număr de 73 de exemplare de mistreţ, având plan de recoltă doar 24, diferenţa de 49 nu a fost trecută pe autorizaţii, martor fiind Silviu Danciu, paznic de vânătoare. Acesta, în repetate rânduri i-a atras atenţia lui Octavian Roman, spunându-i că este ilegal ceea ce face, dar de fiecare dată a fost ameninţat că, dacă nu îşi vede de treabă, va fi dat afară sau mutat pe alt fond de vânătoare, lucru care s-a şi întâmplat, el fiind transferat pe fondul nr. 32 Beriu. Vânatul este bun public al statului şi AIVPS Godeanu este doar gestionar, neputând depăşi cota de recoltă. Depăşirea cotei de recoltă este infracţiune. Legea 407/2006 prevede valoarea de despăgubire în sezonul de vânătoare la mistreţ, la 1.000 de euro. Deci, primarul Octavian Roman ar fi trebuit să dea statului după depăşirea cu 49 de exemplare, 49.000 de euro. Dacă acest prejudiciu este calculat din anul 2011 încoace, înseamnă aproape 200.000 de euro prejudiciu, doar la specia mistreţ. Ocupându-se personal de vânătoare pe fondul respectiv, primarul comunei Rapoltu Mare a comis, periodic, o serie de infracţiuni şi ilegalităţi. De exemplu, în sezonul de vânătoare 2014-2015, el a eliberat un număr de şase autorizaţii de vânătoare grup restrâns la mistreţ, în valoare de 1.000 de lei fiecare, fără a da chitanţe”, se arată în sesizarea trimisă de Nicolae Cizmaş, AJVPS Hunedoara şi altor instituţii ale statului.
Solicită verificări peste verificări
Nicolae Cizmaş susţine că Octavian Roman, care este şi vicepreşedinte al Composesoratului Valea Mare Rapolt, ia bani pentru un releu de telefonie mobilă. „Primarul şi-a stabilit proprietatea de pădure chiar în locul unde o reţea de telefonie mobilă a montat un releu de la care, în fiecare lună încasează 4.000 de lei. Apoi, autoturismele primăriei sunt folosite de primar în proporţie de 70 la sută în scop personal. Solicit verificarea tuturor lucrărilor realizate în mandatele sale, deoarece contractele sunt dubioase, valoarea lucrărilor fiind exagerată, toate investiţiile se fac cu firmele de casă”, declară Nicolae Cizmaş.
Toate reclamaţiile făcute de Nicolae Cizmaş, începând cu IPJ Hunedoara, Parchetele locale, Ministerele Mediului şi al  Administraţiei Publice, au condus doar la nişte rezultate care nu-l satisfac pe acesta, susţine el. Însă, omul nu renunţă şi merge mai departe cu această acţiune.
„Este o campanie mizerabilă împotriva mea şi a apropiaţilor”
În replică la toate acuzaţiile aduse de Nicolae Cizmaş, primarul comunei Rapoltu Mare, Octavian Roman, a declarat următoarele pentru MESAGERUL HUNEDOREAN:
„Acuzaţiile acestea au început de mai multă vreme. Însă, ele au atins un maxim în campania electorală de la locale. Nicolae Cizmaş a început cu reclamaţiile, apoi şi alţii. Cinci persoane au fost mutate disciplinar din Fondul 22 Bobâlna la Beriu şi de acolo a început nebunia cu acuzaţii, procese, dosare. Cizmaş minte cu neruşinare, cu scopul de a mă denigra pe mine şi pe apropiaţii mei, pe copiii mei. Este o campanie mizerabilă împotriva mea. Eu mă duc de plăcere la vânătoare, nu sunt un împătimit. Sunt vânător din anul 2012, însă din 2015 mi s-a suspendat permisul de vânătoare şi armele mi s-au confiscat. Toate datele pe care le-au reclamat oamenii aceştia sunt eronate. Toţi banii din cotizaţii sunt în cont”, a declarat Octavian Roman, primarul comunei Rapoltu Mare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

10 ore ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

16 ore ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

2 zile ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

2 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

2 zile ago