Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, şi-a prezentat, alături de echipa sa, raportul la final de mandat: Acasă, la Hunedoara, alegerea corectă!

Sorina Popa

Ieri, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), şi-a prezentat, alături de o parte din echipa de la primărie, raportul de activitate al mandatului 2016-2020. Din capul locului, edilul şef a spus că este vorba de o muncă în echipă, pentru că singur nu ar fi putut face nimic.
„Le mulţumesc hunedorenilor, acum, la final de mandat, că mi-au permis, mie şi echipei mele, să conduc municipiul, să fiu primar, acasă, la Hunedoara. Mandatul acesta a fost sub sloganul «Acasă, la Hunedoara, alegerea corectă»”, a spus Dan Bobouţanu.
Primarul municipiului Hunedoara a declarat că în aceşti patru ani au fost duse la bun sfârşit peste 200 de proiecte de investiţii. El l-a parafrazat pe Mircea Lucescu, care spunea „Eşti tot atât de bun precum echipa pe care ţi-ai format-o”. Edilul şef al Hunedoarei a spus că în acest mandat, în domeniul Educaţiei, au fost făcute investiţii de peste şapte milioane de euro. „Sunt trei grădiniţe modernizate, două şcoli generale, opt terenuri sintetice de fotbal, trei locuri de joacă şi au fost acordate peste 8.000 de burse pentru elevi”, a declarat Bobouţanu.
La Sănătate, investiţiile în aceşti patru ani se ridică la aproape două milioane de euro, iar alte aproape 400.000 de euro au fost alocate unităţilor sanitare până acum pentru stoparea pandemiei de noul virus.
„În perioada 2016-2020 am asfaltat 39 de străzi în valoare de 10 milioane de euro, respectiv 270.000 de metri pătraţi şi am creat aproape 3.000 de locuri noi de parcare”, se arată în raportul la final de mandat al echipei primarului Dan Bobouţanu.
În ceea ce priveşte Pietonala „Corvin”, investiţia a costat 2,3 milioane de euro. Aceasta rămâne cel mai semnificativ proiect al actualei administraţii locale din municipiul Hunedoara. Iluminatul public din municipiul de pe Cerna a fost schimbat, s-a trecut la tehnologia LED, totalul investiţiilor aici fiind de 850.000 de euro. Nici sportul nu a fost uitat, nici evenimentele culturale, nici curăţenia oraşului.
Una peste alta, primarul Hunedoarei a spus că hunedorenii vor putea să aprecieze munca echipei de la primărie pe 27 septembrie, când vor vota.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • cum ramane cu piata care e mizerabila?
    piata nu a fost o prioritate.acuma e?
    sau nu!

Recent Posts

După o noapte extrem de rece în mare parte din țară, atenție la gheață! Un singur pas greșit poate duce la o fractură.

Lasă acasă pantofii pentru vreme bună... pe gheață contează aderența, nu stilul! Folosește încălțămintea de…

2 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc la început de an cârcotașii, dragii de ei, că un personaj de la noi…

15 ore ago

Bulin albă

Sorin Cimpoca, președintele clubului Corvinul Hunedoara Pentru că, împreună cu antrenorul și jucătorii de la…

15 ore ago

Bulina neagră

V.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…

15 ore ago

Devenii pot achita impozitele și taxele locale pentru anul 2026

De ieri, devenii pot achita impozitele și taxele locale aferente anului 2026. Plata obligațiilor fiscale…

15 ore ago