Ieri, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, s-a întâlnit cu veteranii de război. Cu această ocazie, edilul şef al Devei le-a înmânat acestora diplome, în semn de respect pentru lupta lor de pe front.
„Ne ajută să înţelegem mai bine ce preţ are libertatea”
„Am avut astăzi (( n.r.- ieri)) deosebita bucurie să particip la o întâlnire de suflet cu veteranii hunedoreni, membri ai Asociaţiei Veteranilor de Război – filiala Hunedoara. Întâlnirea, organizată de Episcopia Devei şi Hunedoarei, împreună cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, a fost prilejuită de apropiata sărbătorire a «Zilei Veteranilor de Război», la 29 aprilie 2018.
«Ziua Veteranilor» este un reper în calendarul fiecărui bun român. Este ziua în care îi sărbătorim pe toţi cei care au luptat în cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. De Ziua Veteranilor, avem, cu toţii, aceeaşi misiune: să ne înclinăm în faţa lor, a bravilor veterani de război, pentru curajul şi sacrificiul probate pe front, şi să le mulţumim pentru că ne oferă un model de tărie sufletească şi frumuseţe morală. Faptele lor sunt scrise de mult în istoria pe care noi am învăţat-o din cărţi, dar ei au trăit-o pe viu şi aceste fapte vor rămâne în memoria generaţiilor care vor urma. La fel şi amintirea zecilor de mii de soldaţi rămaşi pe câmpurile de luptă – ei ne ajută să înţelegem mai bine ce preţ are libertatea. Datorită lor, a veteranilor de război, milioane de români îşi trăiesc viaţa acum în pace şi linişte. Ei merită recunoştinţa noastră pentru toate drepturile de care ne bucurăm în România de astăzi!”, a spus edilul şef al reşedinţei de judeţ la întâlnirea cu veteranii de război.
„Am oferit veteranilor de război din Deva, din partea Primăriei şi a Consiliului Local, diplome de onoare şi o sumă de bani, în semn de respect şi recunoştinţă pentru că şi-au riscat viaţa, luptând pentru făurirea României de astăzi. Am fost onorat să primesc, la rândul meu, din partea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, titlul de MEMBRU DE ONOARE al acestei prestigioase asociaţii, cu deviza «PATRIE, ONOARE, JERTFĂ». Le mulţumesc din suflet pentru această distincţie! Mă înclin în faţa dumneavoastră, bravi veteran de război şi, în numele devenilor, vă mulţumesc cu respect! Fie ca acest respect să compenseze, măcar în parte, pierderile şi lipsurile pe care le-aţi îndurat! Dumnezeu să-i odihnească pe camarazii dumneavoastră plecaţi dintre noi, iar dumneavoastră să vă dea sănătate şi viaţă lungă!”, le-a spus primarul Devei, Florin Oancea, veteranilor.
Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…
Proiectul a vizat reabilitarea și eficientizarea energetică a sediului administrativ al DGASPC Hunedoara, situat în…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…