Categories: Actualitate

Primarul Florin Oancea: Elevii din Deva vor să meargă la şcoală, nu să facă ore de acasă

Adriana Năstase

Primarul Devei, Florin Oancea, a declarat că se caută cele mai bune soluţii pentru redeschiderea în condiţii de siguranţă sanitară a şcolilor din municipiu.
“Am avut astăzi (n.r.- ieri) la primărie, o întâlnire de lucru cu directorii celor 10 unităţi de învăţământ din sistemul public care funcţionează în Deva. La întâlnire au participat şi prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă şi inspectorul şcolar general, Ilie Pârvan. Scopul şedinţei a fost de a identifica, împreună, cele mai bune variante pentru redeschiderea şcolilor din Deva, în 14 septembrie, în condiţii de siguranţă sanitară pentru elevi şi profesori. Fiecare dintre conducătorii unităţilor de învăţământ au detaliat care este stadiul asigurării şcolilor cu materiale igienico-sanitare, necesarul la zi, sisteme de protecţie individuale (sepa­ra­toare, măşti, viziere), igienizarea sălilor de clasă şi a tuturor spaţiilor aferente şcolilor, orarul diferenţiat pe grupe de învăţare, opţiunile pentru unul sau altul dintre cele trei sisteme posibile de desfăşurare a cursurilor: faţă în faţă, hibrid sau on-line.
Primăria Deva analizează cadrul legislativ care să permită alocări bugetare pentru do­tările speciale necesare şcolilor în această pe­rioadă deosebită. Va fi făcută şi analiza eco­nomică pentru sumele necesare dotării şco­lilor cu separatoare de protecţie între băncile elevilor, stocuri-tampon de primă urgenţă pentru măşti de protecţie, viziere, materiale iginico-sanitare pentru igiena individuală a elevilor, materiale şi servicii pentru dezin­fectarea spaţiilor de învăţământ etc. În cursul săptămânii viitoa­re, fiecare unitate şcolară va înainta pri­măriei propunerile pentru alocarea acestor sume”, a declarat primarul Florin Oancea.
„La două dintre licee, respectiv Teglas Gabor şi Şaguna, au fost făcute sondaje de opinie printre elevi şi profesori privind mo­da­litatea preferată de desfăşurare a cursurilor, iar rezultatele sunt următoa­rele: Teglas Gabor – 97 la sută dintre elevi doresc pre­zenţa fizică la cursuri, 93 la sută dintre părinţi doresc prezenţa fizică a copiilor lor la cursuri. La Şaguna, 80 la sută dintre părinţi doresc prezenţa fizică a copiilor lor la cursuri. Această preferinţă, de participare a elevilor la cursuri în mod direct, faţă în faţă, este ma­jo­ritară, însă soluţiile pe care fiecare şcoală le va pro­pune vor fi făcute numai după consul­tarea comi­tetelor de părinţi, elevilor şi profe­sorilor”, a adăugat primarul municipiului Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

9 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

14 ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

14 ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

15 ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

17 ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

17 ore ago