Categories: ComunitateFlash

Primarul Florin Oancea, ajutorul lui Moş Nicolae pentru copiii din Deva

Peste 600 de copii şi părinţii lor l-au aşteptat, aseară, la Patinoarul din Deva, pe Moş Nicolae. Acesta nu a ajuns, dar l-a trimis pe primarul Florin Nicolae Oancea cu daruri pentru cei mici. Ajutorul lui Moş Nicolae, edilul şef al reşedinţei de judeţ, a reuşit să-şi facă datoria foarte bine. El a scos daruri dulci din sacul magic al lui Moş Nicolae.
Programul evenimentului care a fost pregătit special de administraţia publică locală, pentru copiii din municipiul Deva, a inclus: concurs de patinaj, recital de colinde susţinut de corul Lira de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă“ din Deva. Toate acestea au făcut ca atmosfera sărbătorilor de iarnă să fie cu adevărat magică. Primarul a încălţat la rândul său patinele şi a pornit într-o plimbare pe gheaţă împreună cu copiii. Pentru puţin timp, el a uitat de grijile de zi cu zi şi a simţit din nou bucuria copilăriei, alături de cei mici.
Evenimentul de Moş Nicolae a fost organizat de Primăria municipiului Deva, Consiliul Local al municipiului Deva, Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva, în parteneriat cu Liceul de Arte, „Sigismund Toduţă“ din municipiul Deva. Este cea de-a doua ediţie a acestuia. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago