Categories: Comunitate

Primarul din Zam se pregăteşte de toamnă

Magdalena Şerban

Mai e puţin timp până ce vor începe cursurile şcolare. Ca atare primarii hunedoreni încearcă să se implice, în măsura în care pot, în bunul mers al lucrurilor. La Zam, lemnele pentru iarnă sunt deja puse deoparte, iar Sorin Nistor (foto), primarul comunei, îşi doreşte să extindă ajutorul oferit de administraţia locală instituţiilor de învăţământ din localitate.

„Deşi şcolile au bugetul lor, totuşi, pe cât se poate, vom încerca să le oferim sprijin în reabilitările interioare de care au nevoie. E vorba de şcolile primare din satele Sălciva, Pojoga şi Micăneşti, precum şi de şcoala gimnazială din Zam. În ceea ce priveşte necesarul de lemne pentru iarnă, problema e rezolvată încă din această vară, deci nu avem probleme în acest sens. Totodată, încercăm ca în perioada următoare să găsim soluţii pentru a oferi ajutoare sub formă de lemne pentru încălzire localnicilor care nu deţin păduri în proprietate şi se descurcă mai greu”, spune Sorin Nistor, primarul din Zam. Potrivit acestuia, se mai doreşte stabilirea unor detalii referitoare la asigurarea transportului liceenilor din comună care frecventează cursurile unităţii de învăţământ din Ilia, existând câteva inconveniente ce ţin de orarul mijloacelor de transport. „Vom discuta cu operatorul de transport, cu precădere pentru elevii care urmează cursurile liceului din comuna vecină. Cei care fac cursuri la Deva, de obicei nu fac naveta, ci stau cu chirii sau pe la rude”, mai arată primarul comunei Zam.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Umblă vorba prin târg că șeful unei struc­turi de mediu ar fi fost sacrificat din…

8 ore ago

Bulina albă

Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…

8 ore ago

Bulina neagră

Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…

8 ore ago

Curtea de Apel trimite dosarul crimei din Vulcan spre rejudecare

Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu han­di­cap, criminalul din municipiul…

8 ore ago

Un bărbat din Sibiu, reţinut după ce ar fi distrus geamurile de la uşa sediului PNL Deva

Un bărbat de 43 de ani, din mu­ni­ci­piul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…

8 ore ago

Investiții de 1,2 milioane de euro pentru școala din Gurasada

Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre in­ves­tițiile mari pe care administrațiile pu­blice locale au…

8 ore ago