Categories: Comunitate

Primarul din Sântămăria-Orlea face calcule pentru la anul

Magdalena Şerban

Edilii-şefi nou veniţi pe funcţie au primit moştenire lucrări lăsate în coadă de peşte sau unele care trebuie să fie continuate, respectiv finalizate.
Este şi cazul lui Dumitru Oprean (foto), primarul din Sântămăria Orlea. Acesta şi-a făcut agenda pentru anul în curs, dar şi pentru cel ce vine.

Două staţii de epurare
„La staţia de epurare de la Subcetate mai trebuie făcută împrejmuirea, dar şi câteva lucrări de amenajare şi dotare. Trebuie să facem un drum de acces, să curăţăm zona, mai trebuie tras curentul şi introdus iluminatul nocturn. Autorizaţia de funcţionare şi obţinerea avizului de la Apaprod sunt alte două lucruri de bază. De asemenea, staţia nu poate fi predată la Apaprod, până nu se schimbă treapta mecanică cu una biochimică. Încă o staţie de epurare mai avem la Sântămăria-Orlea, unde e aceeaşi poveste. Ambele sunt investiţii din bugetul local”, a spus primarul din Sântămăria Orlea, Dumitru Oprean.
Dacă lemnele pentru anotimpul rece au fost pregătite, cu zăpada va fi puţin mai greu. „Încă nu am făcut, dar urmează să facem un contract multianual cu o firmă specializată, în vederea executării unor serii de lucrări de deszăpezire, întreţinere şi reparaţii de drumuri, amenajări de şanţuri şi podeţe. A fost luată această hotărâre şi trecută prin şedinţă de CL, urmând să se respecte paşii legali şi să aibă loc licitaţia. Între timp, am mai făcut un drum de acces la păşune în satul Săcel, pe pârâul Bodiceasa şi am decolmatat pârâul, pentru că am promis acest lucru. Mai dotăm cu scaune şi mese căminele culturale (cel din Ciopeia şi cel din Bărăştii Haţegului) şi s-au făcut reparaţii la vechiul magazin sătesc din Sântămăria Orlea, fiind o clădire veche şi lăsată în paragină. Mai avem şi altele, dar le vom cuprinde pe rând”, a mai punctat edilul-şef din Sântămăria Orlea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bărbat din Deva, reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat montarea dispozitivului de monitorizare electronică dispus prin ordin de protecție

În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

16 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

16 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

16 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

16 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

16 ore ago