Categories: Comunitate

Primarul din Romos face treabă bună şi pe vreme de criză

Magdalena Şerban

Banii noştri sunt puţini, dar de ce să nu încercăm să facem rost şi de alţii. Cam aşa stau treburile în comuna Romos, unde administraţia locală investeşte pe timp de criză. Şi nu puţin, dacă ar fi să numărăm proiectele.
 

Investiţie finalizată înainte de termen
Realizat într-o proporţie de 80 la sută, proiectul pe Măsura 322, în valoare de 2,5 milioane de euro, se află în faza în care se lucrează la partea de electrificare, condiţiile meteo nefiind, momentan,  tocmai prielnice pentru lucrări de anvergură. Investiţia vizează alimentarea cu apă potabilă în sistem centralizat în satele Romos şi Romoşel, precum şi introducerea reţelei de canalizare pentru ape uzate şi menajere şi a două staţii de epurare, în aceleaşi sate. „Componentele necesare au fost aduse, aşa că estimăm că ne vom încadra în graficele de execuţie, fără nici un fel de problemă. Data limită de finalizare este 1 august, însă vom termina lucrările  la începutul lunii mai. Este al doilea proiect accesat pe fonduri europene, cu o valoare considerabilă, primul fiind cel finalizat în 2008, pe Măsura 121, ce a însemnat posibilitatea modernizării drumurilor din Romos, Romoşel, Vaidei şi Pişchinţi” spune Mircea Pătrânjan (foto), edilul-şef al comunei Romos.

 

„Mai multe proiecte, mai multe investiţii“
Norocul a fost împletit cu munca, iar rezultatele bune nu au întârziat să apară, motiv pentru care s-a continuat cu încă o suită de posibile modernizări. „Am mai depus încă două proiecte pentru reabilitarea drumurilor de exploataţii agricole şi forestiere, dar şi pentru drumul dintre satele Romoşel şi Ciungu Mare, zona fiind foarte importantă din punct de vedere turistic. Degeaba sunt locuri frumoase, dacă nu sunt şi drumuri bune. Mai avem, de asemenea, depus un proiect privind alimentarea cu apă în satul Vaidei, accesat pe fonduri de mediu, cu o valoarere de 6.600.000 de lei şi un altul, pentru modernizarea a şapte km de drum din Romos, depus tot pe mediu, cu o valoare de 5.400.000 de lei. Prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, avem un proiect cu o valoare de 2.900.000 lei, pentru introducerea sistemului de iluminat în colonia Frasinei, 12 familii fiind private de acest serviciu. Mai dorim să punem bazele unei săli de sport în satul centru de comună, a cărei investiţie semnifică 2.900.000 lei şi este cuprinsă într-un proiect depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului“, a declarat primarul din Romos.

Proiect comun cu Orăştia
Pe HG 577 mai avem un proiect comun cu municipiul Orăştie, pentru modernizarea a şase km de drum cuprins între cele două localităţi (Romos-Orăştie). Am semnat contractul de finanţare şi acum aşteptăm banii. Iar ca un prim proiect pentru viitorul apropiat, avem în plan un Centru de Infomare Turistică, în valoare de 200.000 de euro, pentru că tot ne-a dat Dumnezeu locuri atât de frumoase. Sunt multe proiecte, dar am scutit banii din bugetul local, de aici, urmând să investim într-un dispensar în satul Vaidei, apoi unul în Romoşel, într-un parc de joacă pentru copii, în satul Romos şi modernizarea şcolii generale din centrul de comună”, mai precizează primarul Mircea Pătrânjan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

4 ore ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

2 zile ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

2 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

2 zile ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

2 zile ago