În contextul organizării recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în 2021, precum şi a recensământului general agricol, primarii au obligaţia să completeze şi să actualizeze datele din Registrul Agricol Naţional (RAN) şi Registrul Electronic Naţional al Nomenclaturilor Stradale (RENNS). Şi asta, deoarece în derularea celor două demersuri urmează a fi utilizate informaţiile din RAN şi RENNS. La Râu de Mori, alocările bugetare din anul curent vor fi un impediment în faţa materializării unor astfel de acţiuni, însă se caută soluţii.
Sistem unic, la nivel naţional
„O să fie destulă bătaie de cap nu doar pentru noi, din punct de vedere administrativ, cât mai ales pentru populaţie. Da, este adevărat că la ora actuală există suprapunere a numerelor de case, nefiind stipulate nume de străzi, deci situaţia nu este ideală deloc, mai ales pentru serviciile de urgenţă, de la Pompieri şi până la Salvare, Smurd sau alte autorităţi. Este derutant şi înşelător pentru hărţile Google şi pentru dipozitivul GPS care nu au cum să indice locaţia cu precizie şi poate nici pe cea reală, cea căutată. Trebuie rezolvată problema în mod prioritar, beneficiile fiind tot pentru comunitate. Nimănui nu-i convine să întârzie Salvarea atunci când celui drag îi este foarte rău sau, la extrem, suferă vreun infarct sau atac cerebral. Secundele înseamnă viaţă, de foarte multe ori. Iar şoferul de pe Salvare nu poate fi acuzat de rea credinţă, deoarece caută un număr de gospodărie care poate să se regăsească şi în altă locaţie, în paralel. Şi atunci cine e vinovat pentru că pacientului i se agravează starea, sau, mai rău, moare? Da, vor fi repercursiuni birocratice, în sensul că trebuie să fie schimbate acte de identitate, paşapoarte sau orice alt document oficial care implică adresa exactă a cetăţeanului, deci inclusiv actele din regimul cadastral. Aici va fi disconfort, dar orice este bun are un preţ pe măsură. Oricum, trebuie să vedem de unde vom putea face rost de bani pentru a implementa sistemul, speranţa fiindu-ne rectificarea bugetară. Momentan, e cam imposibil din visteria proprie, moştenirea financiară cu care am plecat la drum fiind una cu minusuri“, a subliniat Flaviu Dilertea (foto) primarul comunei Râu de Mori. Pe lângă aspectele de urgenţă, să nu uităm că mai mereu se vorbeşte de subiecte precum “Sute de dosare ale unor pensionari conţin date eronate”, “Ambulanţă trimisă de STS la adresa greşită “, ”Vraişte prin alocaţii – o zecime dintre copiii cu drept de alocaţii nu vor lua banii în această lună”. Fie ca este vorba de Poştă, STS sau Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială, în toate aceste informaţii sunt implicate instituţii care întâmpină piedici în desfăşurarea activităţii, iar problemele afectează mii sau zeci de mii de contribuabili, ca urmare a utilizării unei nomenclaturi stradale neactualizate.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă vrea să ajungă șef mare de…
În 1 noiembrie 2024 se împlinesc 100 de ani de la nașterea părintelui Costan Gavril…
Maria Bocicor, președinta UCRR Filiala Hunedoara Pentru că a reușit să acceadă în Consiliul Local…
Dumitru Andreșoi, fermier Pentru că este acuzat de procurorii lui Kovesi de fraudarea fondurilor europene.
Parchetul European a lovit puternic în agricultura românească: Dumitru Andreșoi (foto), cel mai mare crescător…
Magdalena Șerban Nu demult, primarii aleși sau realeși ai județului au depus jurământul de credință,…