Categories: Comunitate

Primarul din Răchitova vrea turism în 2016

Magdalena Şerban

Răchitova se află pe lista comunelor din judeţ pentru care perioada 2014 – 2015 a însemnat maximum de investiţii implementate cu precădere din bani europeni şi guvernamentali. Cât priveşte anul curent, administraţia publică de aici urmăreşte să treacă la alt nivel, prin dezvoltarea zonei din punct de vedere turistic.

Cel mai productiv mandat de până acum
„Pregătim un proiect de reabilitare a Turnului de Observare, pentru care am estimat că am avea nevoie de până la două milioane de euro. Vrem să reconstituim obiectivul din care au mai rămas în picioare doar părţi, plus să amenajăm căi de acces şi să montăm indicatoare. Aşa, îl putem include în circuitul turistic zonal, alături de biserica din Densuş, castelul din General Berthelot şi multe altele. Mai avem pe Master Planul judeţului, alimentarea cu apă a satului Răchitova, comuna noastră fiind cuprinsă în eşantionul doi de implementare, deci cu începere din anul curent. Prin programul mare, accesat şi finalizat în 2015 pe Măsura 322, am realizat 18 kilometri de reţea de alimentare cu apă şi tot atâţia de canalizare, în satele Boiţa, Ciula Mare, Vălioara şi Ciula Mică, până la limita proprietăţilor. Acum vrem să ne ocupăm de partea de branşamente, astfel încât să ducem apa până la poarta gospodăriilor. E vorba de 284 de case, localnicii trebuind doar să-şi mai tragă apa până înăuntru. În rest, drumurile comunale nu arată rău, doar cel judeţean, DJ 687C, necesită reabilitare. Am adus la cunoştinţa conducerii Consiliului Judeţean şi ni s-a promis că se va rezolva cât de curând”, a declarat Eugen Băiconi (foto), primarul comunei Răchitova. Mai trebuie spus că bugetul local s-a îmbunătăţit în 2016 cu 300.000 de lei de la Consiliul Judeţean, iar prin Finanţele Publice, cu peste 900.000 de lei. Acestor bani li se adaugă veniturile colectate din taxe şi impozite, adică undeva la 300.000 de lei pe an. Cât priveşte noile norme de finanţare europeană, comunitatea e dezavantajată din start, numărând sub 2.000 de locuitori, cât înseamnă pragul minim de încadrare, deci neputând fi declarată eligibilă pentru anumite proiecte de investiţii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

16 ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

16 ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

16 ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

16 ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

16 ore ago