Categories: Comunitate

Primarul din Luncoiu de Jos pune ban pe ban, pentru investiţii

Magdalena Şerban

Ce s-ar face primarii hunedoreni fără pic de finanţare, ţinând cont că investiţiile se realizează pe bani. Edilul-şef din Luncoiu de Jos, Călin Dud (foto), e de părere că fiecare leu contează, aşa că din puţinul de la buget şi din programele accesate anul trecut, tot va reuşi să ţină fruntea sus în 2013.

Amenzile, mărul discordiei
„Am indexat taxele şi impozitele locale cu 16,05 la sută, conform hotărârii guvernamentale. Ele nu au fost majorate din anul 2008, de când sunt eu primar. La un calcul simplu, dacă lumea îşi plăteşte până în 31 martie, beneficiind de 10 la sută reducere, înseamnă că va avea în plus doar 6 la sută. Taxele noastre sunt oricum la jumătate din valoarea lor reală, zona intrând sub incidenţa legii moţilor. Cât priveşte colectarea pe 2012, aceasta a ajuns la 90 de procente. Neplata amenzilor duce, în general, la datorii. Omul primeşte amendă şi uită, în mod voit sau nu, să o şi achite. De obicei, sunt aceiaşi oameni care nu plătesc. Omul de la ţară ştie la început de an, un singur lucru: trebuie să achite dările la biserică şi la primărie. Iar lumea are frică de Dumnezeu şi bun simţ. Sunt unii care intră în pământ de ruşine când primesc acasă înştiinţare pentru neplată”, a spus Călin Dud, primarul comunităţii din Luncoiu de Jos. Tot el a mai amintit că atunci când eşti sărac, orice venit e o bucurie, indiferent cât de mic ar fi el. „Impozitele aduc un venit la bugetul local de 80.000 de lei. Nu se îmbogăţeşte comuna din această indexare, dar 16.000 de lei pe an, de exemplu, înseamnă plata iluminatului public pe patru luni. Deci, este ceva, totuşi. Speranţe de la alocările bugetare pentru 2013 am, sunt optimist, dar poate că în realitate, să nu fie chiar aşa. Măcar să fie bugetul cât cel de anul trecut, care, oricum, l-am avut diminuat cu 40 la sută”, a mai arătat Dud.

Proiecte sunt destule
Fondurile europene sau cele guvernamentale vor fi, şi în 2013, umărul de sprijin pentru administraţia din Luncoiu de Jos. „Pe HG 577, avem un proiect de modernizare a 4,7 kilometri de drumuri, adică arterele principale din comună, în valoare de aproximativ un milion de euro. Lucrarea e licitată şi trebuie să fie alocată suma. Ar mai fi apa şi canalul, cuprinse tot pe o axă din HG 577, pentru satele Luncoiu de Jos şi Stejărel. Pe fonduri europene, am fost validaţi cu un proiect ce vizează un centru de informare turistică, situat în vecinătatea primăriei. Valoarea investiţiei ajunge la 200.000 de euro. Licitaţia s-a ţinut şi urmează ca în zilele următoare să se desemneze câştigătorul. Pe GAL „Ţara Zarandului” avem un proiect de achiziţionare a unui utilaj multifuncţional (100.000 de euro), adică un tractor cu lamă pentru deszăpezire, sărăriţă pentru împrăştiat material antiderapant, o remorcă pentru transportat piatră etc…tot ceea ce e necesar pentru lucrările din comună, valabile atât vara, cât şi iarna. Ar mai fi de menţionat reabilitările căminului cultural din Podele şi ale celui din Stejărel, din bugetul local. Sper în redeschiderea axelor de finanţare prin ARDZI, pentru că am avut de câştigat pe urma colaborării cu Banca Mondială. Deşi au fost alocate sume mici, ne-au fost de ajutor la lucrările făcute în regie proprie”, a spus, în încheiere, primarul comunei Luncoiu de Jos.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

o zi ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago