Primarul din Hărău, Lucian Weber: să ne bucurăm de sărbătoarea Nașterii Domnului și să o celebrăm cu inima deschisă. Invitație la spectacol de colinde

Magdalena Șerban

Primarii hunedoreni își dau silința să aducă bucurii festive în comunitățile pe care le păstoresc, cu prilejul Cră­ciu­nului. Așa că au pregătit diverse ac­țiuni prin care dulcele colind se va auzi în rândul celor pentru care tra­di­ția o­cupă un loc de suflet. La Hărău, săr­bă­toarea se va resimți și în acest an.

Bat la „porţile” sufletelor
,,Dragi locuitori ai comunei Hărău, spiritul sărbătorilor se apropie, iar ca în fiecare an, avem bucuria de a păstra vie tradiția concertului nostru de colinde. Vă invităm cu inimile deschise să ne fiți alături în data de 19 decembrie 2025, la Căminul Cultural din Hărău, pentru a trăi împreună farmecul colindelor și ma­gia Crăciunului. Haideți să ne unim vo­cile, să împărtășim emoția săr­bă­torilor și să luminăm, prin cânt, co­mu­nitatea noastră. Vă așteptăm cu drag și cu multe surprize”, a transmis Lucian Mihael Albu Weber (foto), primarul din Hărău. Potrivit edilului, toți copiii de pe raza comunei, care sunt la grădiniță și la școală, vor primi daruri de la Moșul, în cadrul serbării Pomului de Crăciun ce e organizată de școală. Așa că, surprize au fost împachetate și pentru ei. Legat de 2025 și ce a adus el din punct de vedere administrativ, pe lângă multiple in­vestiții, au existat tot atâtea pro­vo­cări, mai ales bugetare, însă reușitele nu vin singure, de regulă, ci se con­cre­tizează abia după ce unele obstacole sunt depășite. ,,Per ansamblu, nu am avut parte de un an 2025 așa cum ni l-am dorit, dar rămânem într-o notă op­timistă și sperăm la mai bine în 2026 și în viitor”, a mai adăugat alesul local.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

13 ore ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

o zi ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

2 zile ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

2 zile ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

2 zile ago