Primarul din Dobra sperã cã taxele pentru gunoi sã nu creascã exagerat

Natalia Bumbac

Administraţia locală din Dobra speră ca odată cu punerea în funcţiune a sistemului integrat al deşeurilor la nivel de judeţ, preţul achitat de locuitorii comunei pentru serviciul de salubrizare să nu crească exagerat. Primarul Ovidiu Pădurean (foto) susţine că dacă tarifele la acest serviciu vor creşte, oamenii ar putea să refuze să încheie contracte cu viitorul operator, fapt care va duce la apariţia de deşeuri în zonele verzi, pe marginea drumurilor, sau în alte locuri aparţinând domeniului public.
„În prezent, Primăria Dobra are încheiat contract direct cu operatorul care asigură serviciile de salubritate pe raza comunei, respectiv SC Salubritate SA Deva. Contractul a fost încheiat în luna septembrie, după ce s-a închis groapa de gunoi de la Deva. Tariful achitat pentru fiecare gospodărie este de 35 de lei pentru trei luni, bani pe care-i plătim din bugetul local, urmând să-i recuperăm de la cetăţeni. Până acum, am reuşit să recuperăm 60 la sută din bani, existând probleme la acest capitol. În perioada în care contractele pentru serviciile de salubrizare erau încheiate între cetăţeni şi operator se plătea o sumă de aproximativ 21 de lei pentru trei luni pentru două persoane, dacă numărul persoanelor într-o gospodărie era mai mare, tarifele erau mai mari. În momentul în care va fi pus în funcţiune sistemul de gestionare a deşeurilor la nivel de judeţ, se va reveni la vechea formulă, în sensul în care se vor semna noi contracte între cetăţeni şi operator. Temerea noastră este că dacă suma pe care vor trebui să o achite locuitorii comunei va fi prea mare, mulţi dintre ei vor refuza să încheie aceste contracte. Lucru care ar putea duce din nou la acumulare de deşeuri pe marginile drumurilor, ale apelor curgătoare sau pe spaţiile verzi. Probleme cu care ne-am confruntat în anii trecuţi şi cu care nu dorim să ne mai confruntăm”, a afirmat Ovidiu Pădurean, primarul comunei Dobra.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Profesionalism și vigilență în teren

Ei sunt Ciprian și Tudor, cei doi agenți de poliție care, prin atenție și spirit…

3 ore ago

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

2 zile ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

2 zile ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

3 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

3 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

3 zile ago