Primarul din Buceș: În sfârșit, o lege care să ajute sătenii din zonele necooperativizate

Magdalena Șerban

Recent, Președintele României a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și comple­tarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 prin Pl-x 354/2022, ai cărui inițiatori sunt deputații PNL Vetuța Stănescu și Florin Roman. Demersul este un sprijin pentru toți cei din zo­nele necooperativizate care astfel vor avea șansa să facă dovada legală a proprietății și să-și dobândească drep­tul, oficial, totul fără instanță, fără bani aruncați pe procese și fără să treacă ani de zile. Primarul din Buceș, Traian Mărcuș Achim, spune că este o lege pe care a așteptat-o ca pe pâinea caldă. Nu pentru el, ci pentru comu­ni­tatea pe care o reprezintă și totodată pentru întreaga țară.

Succesul național a venit din județ
Conform inițiatorilor, prin adoptarea proiectului, comisiile județene de fond funciar vor putea să aplice în mod unitar legea în ceea ce privește pu­ne­rea în posesie chiar și acolo unde se poa­te face dovada faptului că pro­prie­tarii terenurilor au plătit impozite pe aces­tea și nu fac obiectul unor re­ven­dicări. După cum se știe, în localitățile din zonele care nu au fost coopera­ti­vi­zate în perioada regimului comunist, evi­dențele de carte funciară și uneori registrele agricole nu mai reflectă si­tuația corectă și reală, creând mari gre­u­tăți deținătorilor actuali, în dovedirea pro­prietății. De altfel, un astfel de con­text a împiedicat inclusiv realizarea unor obiective de interes național sau lo­cal pentru dezvoltarea infrastructuri și promovarea unor investiții ori acce­sa­rea de fonduri europene. Să nu mai vor­bim de posibilitatea de a ridica di­ver­se construcții pe suprafețele res­pec­­tive. „Conform modificărilor Legii 18/1991, prin prevederile PLX 354/2022, se pot emite titluri de proprietate atât în in­tra­vilan cât și în extravilan. Asta înseamnă că cetățenii vor plăti doar măsurătorile în teren, efectuate de către un spe­cialist (topograf autorizat), adică vor avea de onorat o cheltuială mică plus mai trebuie să achite avizul, la OCPI, care implică tot o sumă infimă. Deci sunt scutiți de sume colosale, pe care în mod normal le-ar fi angrenat întreaga proc­edură. Este cea mai bună lege privind fondul funciar din zonele ne­co­o­pe­rativizate, de după anul 1990 în­coace. Inițiatorul ei și totodată omul care a dus-o la bun sfârșit este deputatul hu­ne­do­rean Vetuța Stănescu, căreia do­resc să-i mul­țumesc. Dacă fie­care par­lamen­tar ar face ceea ce a reușit Vetuța Stănescu, am fi câștigați. Măcar de ar face fiecare dintre aleșii din Camera De­putaților și Senat, în timpul manda­tu­lui, câte o lege care să fie în in­teresul românilor și să ne ajute țara să evolu­eze. Nu laud pe nimeni, doar vreau să spun care este adevărul și să ofer credit celor care chiar îl merită. Această mo­dificare legislativă am dorit-o de mult timp, pentru întreaga Românie, nu doar pentru comuna Buceș. Oamenii trebuie ajutați să-și aducă la zi actele și să-și pună în ordine proprietățile, pentru totdeauna. Până acum, un teren trebuia să fie măsurat, trebuia făcută expertiză topografică, apoi mers în instanță, prin uzucapiune, dura și doi-trei ani până să obții ceea ce, în fapt, reprezintă dreptul tău. Să punem la socoteală și chel­tu­ielile cu avocații, drumurile, martorii, etc? Acum, mergi în teren, măsori, iar vecini semnează și lucrurile se sim­plifică. Dacă legea aceasta s-ar fi pro­mulgat cu cel puțin 10 ani în urmă, progresul satelor românești ar fi fost la momentul actual unul vizibil și major. Deocamdată, e cam singura lege funciară realistă, nu acel program na­țional de cadastrare sistematică gra­tuită ce mai mult încurcă lumea decât o sprijină. Este o utopie. Ce faci doar din pix nu are cum să se potrivească cu ce e în teren”, a arătat primarul din Buceș, Traian Mărcuș Achim (foto). Mai trebuie adăugat că printre modificările legisla­tive se mai numără posibilitatea de a ridica edificii pe terenuri având cate­goria de folosință „pășune”, în extra­vilan, de a amplasa proiectele de pro­ducere a energiei din resurse regene­rabile în extravilan ori de a utiliza terenul în sistem dual.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un per­sonaj din…

13 ore ago

Bulina albă

Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…

13 ore ago

Bulina neagră

O.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său,…

13 ore ago

Marea împăcare. Administratorul public al Devei și consilierul local Emanuel Clej, moment emoționant în Consiliul Local Deva

În ultimele zile am asistat la un adevărat scandal vizavi de Ștrandul municipal din Deva.…

13 ore ago

O nouă reținere pentru 24 de ore, în urma cercetărilor efectuate de polițiști în cazul unui conflict între doi bărbați din Mihăileni

Polițiștii continuă cercetările în cazul conflictului izbucnit în noaptea de 20 iunie 2026, în localitatea…

13 ore ago

Luncoiu de Jos: din bani europeni, se vrea instalarea de sisteme de energie regenerabilă pentru gospodării, sub umbrela tranziției juste

Magdalena Șerban Programul Tranziție Justă (PTJ) fa­cilitează instalarea de noi capacități de producere a energiei…

13 ore ago