Primăria Boşorod se poate lăuda doar cu o singură unitate de cazare pe raza sa administrativ-teritorială, însă lucrurile sunt pe cale să se schimbe. O altă noutate este că toţi cei care vor urma să investească în turism vor fi promovaţi gratuit, prin activitatea care se va desfăşura în cadrul unui centru de informare turistică.
„Deocamdată e o singură pensiune la noi în comună. E deschisă de circa un an, dar mai sunt şi alte cereri pentru astfel de
construcţii. Încercăm să ajutăm, cum putem, pentru ca locurile noastre şi obiectivele turistice din zonă să poată fi vizitate de cât mai multă lume. În acest sens, am câştigat un proiect european pentru construcţia unui centru de informare turistică, în valoare de aproximativ 200.000 de euro, pe care vrem să-l ridicăm în satul Chitid. Avem multe obiective turistice în jur – Cetatea Piatra Roşie, Sistemul de ziduri de la Cioclovina, Vârful Tafla, Fântâna cu leacuri de la Bobaia, Sistemul Carstic Ponorici şi Peştera Cioclovina. Urmează să postăm anunţul de organizare a licitaţiei de atribuire pe SEAP, şi sperăm să ne apucăm de lucru cât mai repede”, a spus Ioan Grecu (foto), primarul din Boşorod. Acesta a mai precizat că în acest an drumul comunal care duce către Piatra Roşie şi Peştera Cioclovina va fi asfaltat, din bugetul local, pentru a se face un prim pas în crearea unor condiţii propice pentru atragerea turiştilor care vor să viziteze cele două obiective.
Încă de la început, misiunea s-a anunțat foarte dificilă, întrucât terenul instabil a continuat să…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…
Pompierii s-au deplasat aseară spre locul intervenției cu o autospecială de stingere cu apă și…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…
👨⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…
În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…