Primarul din Bãcia s-a rãzgândit

  Sorina Popa

Ieri, Consiliul Local al comunei Băcia s-a reunit, pentru a vota printre alte proiecte de hotărâri şi propunerea edilului şef de aici, privind un drum vicinal, care ar trebui transferat din administrarea locală, în cea a Consiliului Judeţean Hunedoara. Drumul ar urma să fie folosit pentru transportul gunoiului la deponeul ecologic care se va construi în apropiere.

A retras proiectul de pe ordinea de zi
Numai că primarul Nicolae Panţa (foto) s-a răzgândit şi a retras proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi. Ar fi fost a doua oară când el le-a propus aleşilor locali din comuna Băcia acest proiect. „Am retras proiectul de pe ordinea de zi, cel cu drumul vicinal care să treacă în administrarea Consiliului Judeţean, deoarece mi s-a părut că atmosfera din consiliu era cam tensionată. Mi s-a părut că aleşii locali nu au studiat suficient de bine dosarul cu documentaţia de la Consiliul Judeţean, şi de aceea, m-am gândit să nu mai supun votului propunerea privind drumul vicinal cu pricina”, a declarat primarul comunei Băcia. PP-DD are doi consilieri locali în CL Băcia, aceştia votând împotrivă, în şedinţa în care proiectul respectiv a fost pus în dezbatere şi la vot. Preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, senatorul Haralambie Vochiţoiu, a declarat că nu face presiuni asupra lor cum să voteze. „Cei doi consilieri ai noştri de la Băcia trebuie să voteze pentru comunitate. De aceea, ei trebuie să hotărască cum votează în acest caz”, a declarat senatorul PP-DD, Haralambie Vochiţoiu.

Vor referendum şi pace
Pe de altă parte, consilierul local PER din Băcia,Voicu Sala, a afirmat că aşteaptă un răspuns de la prefect, în legătură cu organizarea referendumului legat de construcţia unui deponeu de gunoi în zonă. „Domnule prefect, vă solicităm urgent ca instituţia pe care o conduceţi să ia act de cererea noastră, a consilierilor din Opoziţie din Consiliul Local Băcia şi să dispuneţi ca primarul Nicolae Panţa să întreprindă toate diligenţele necesare şi legale în vederea organizării referendumului local vizavi de construcţia unui deponeu de gunoi în zonă”, scrie în documentul trimis prefectului.

Ultima decontare, în iulie 2015
Consiliul Judeţean Hunedoara intenţionează să construiască un deponeu ecologic în valoare de 70 de milioane de euro, între Bârcea Mare şi Băcia. Ultima decontare a construcţiei va trebui să se facă până în iulie 2015. Suprafaţa pe care se va ridica groapa ecologică de gunoi este de 30 de hectare, dintre care 10 hectare provin de la CJ, 10 hectare de la Unitatea Militară din zonă şi 10 hectare de la CL Deva. După eşecul negocierilor cu locuitorii din Petrila, Călan şi Boşorod, administraţia judeţeană a ales locaţia amintită, pentru realizarea acestei importante investiţii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT DEPISTAT ÎN FLAGRANT DELICT DE POLIȚIȘTI, SUB INFLUENȚA SUSBSTANȚELOR INTERZISE

Polițiștii rutieri din Hunedoara au scos din trafic un șofer depistat la volan sub influența…

2 ore ago

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

17 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

17 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

17 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

18 ore ago