Categories: ActualitateFlash

Primarul Dan Bobouţanu: Vom atrage la Hunedoara, anul acesta, 75 de milioane de euro

Sorina Popa

Ieri, primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu (foto), a prezentat lista cu obiectivele de investiţii pentru municipiu. La cum arată proiectele, Bobouţanu va da lovitura, pentru că a atras atât fonduri UE, cât şi guvernamentale.

„Avem în mai multe faze de pregătire sau precontractare, chiar finanţare, 21 de proiecte cu fonduri europene. Această listă însumează 66 de milioane de euro. Cofinanţarea pe care trebuie să o achităm, pe aceste fonduri este de 5 milioane de euro”, a declarat primarul Dan Bobouţanu.
Printre proiectele care sunt avansate sunt „Restaurarea şi valorificarea durabilă a Patrimoniului Cultural-Castelul Corvinilor”, „Eficientizarea energetică a Spitalului municipal Dr. Alexandru Simionescu”. În stadiul de pregătire este cel de modernizare a transportului în municipiul Hunedoara, prin investiţii în transportul ecologic, reabilitări, modernizări şi dotări ale unităţilor de învăţământ. „Până la sfârşitul acestui an ne propunem să atragem 66 de milioane de euro fonduri europene. Prin PNDL2 am atras 8,4 milioane de euro, cu o cofinanţare de 1,3 milioane de lei, pentru 35 de proiecte. Dintre cele 35 de proiecte finanţate prin PNDL2 amintim modernizarea grădiniţei cu program prelungit „Dumbrava Minunată“, dotări la Liceul Tehnologic „Constantin Bursan“, realizarea unei noi creşe”, a afirmat edilul şef al municipiului. În total, primăria va atrage, până la sfârşitul anului, din fonduri europene şi guvernamentale, aproape 75 de milioane de euro”, a adăugat Dan Bobouţanu, primarul Hunedoarei.
Bobouţanu era totuşi nemulţumit de birocraţia excesivă care pune bariere accesării fondurilor europene. „Aceste proiecte pe fonduri europene, ghidurile de finanţare sunt ca nişte garduri pe care noi, românii, le-am pus în faţă şi nu le mai putem sări. Am ajuns să discut despre proiectul Castelului Corvinilor în Adunarea municipiilor din România. Dacă nu ne deşteptăm şi nu vom simplifica atragerea de fonduri europene, România nu va atrage nici 10 la sută din aceste fonduri. Vom pierde în fiecare am faţă de celelalte ţări. Din 2020 vom depune proiectele direct la Bruxelles, nu la ADR Vest. Şi, vina este a celor de la Agenţia de la Bucureşti. Sofisticarea aceasta ne-a adus aici. Fiecare vrea să facă lucrurile cât mai sofisticat”, a subliniat primarul Hunedoarei.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Pentru bolnavi în spital nu cumpărați frigidere și televizoare de perete pentru fiecare salon unde sunt pacienții bolnavi ?
    De ce nu vreți ca să arătați cât de educați ați devenit în Hunedoara în anul 2018 ?

  • Sticlaru sef o da intruna cu gradinite si crese,si asta intr-un oras in care natalitatea este la minime istorice.....Si Eficientizarea energetica a spitalului se tot face de ani de zile,dar nu se mai terrmina niciodata....

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

5 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

5 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

5 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

5 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

5 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

5 ore ago