Primarul comunei Vaţa de Jos spune adio liberalilor

Oana Mihnea

Se pune de o furtună în PNL Hunedoara. Actualul primar al comunei Vaţa de Jos, Milu Folescu (foto), nu vrea sub nici o formă să candideze la alegerile locale din 5 iunie din partea liberalilor. Totuşi, asta nu înseamnă că renunţă la bătălie, motiv pentru care se pregăteşte să se mute în alt partid.
Biroul reunit judeţean al PNL Hunedoara a validat până acum 57 de candidaţi pentru primăriile din judeţ, însă situaţia este şi în prezent incertă pentru 12 administraţii locale. Între acestea se numără şi comuna Vaţa de Jos, unde primarul în funcţie, Milu Folescu, membru PNL, nu mai vrea nici în ruptul capului să candideze din partea partidului din care face parte. Copreşedintele PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, spune că ştie de dorinţa primarului, însă lucrurile vor fi clarificate abia la următoarea şedinţă a Biroului reunit judeţean al PNL, după o nouă serie de discuţii. Oricum, ar mai exista şi alte variante, susţine Ţîmpău.

Nu există cale de întoarcere
Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, Milu Folescu a spus un NU categoric candidaturii din partea PNL. „Nici gând să candidez din partea PNL, chiar dacă am ieşit pe primul loc în sondaje. La ultima şedinţă, Bogdan Ţîmpău mi-a sugerat să mă dau un pas înapoi, să îi las pe alţii, pe viceprimarul Liviu Linţe şi pe consilierul local Florin Băd. Cel din urmă lucrează la o firmă specializată pe prelucrarea lemnului şi mi s-a reproşat tot atunci în şedinţă că eu nu am vrut să îl ajut pe patronul firmei. De asta au spus că nu mă mai susţin. Nu mai pot să colaborez cu asemenea oameni, este o dezordine şi o debandată totală în acest partid. Cu mine nu au ce să mai discute“, a declarat Milu Folescu, primarul comunei Vaţa de Jos.
Actualul primar se bucură de susţinerea oamenilor din comună, de aceea, nu renunţă la ideea de a candida, însă din partea altui partid politic. Încă nu şi-a dat demisia oficial din PNL, dar a discutat cu un alt şef de organizaţie judeţeană. „Tot ce pot să vă spun este că nu voi candida ca independent, mă gândesc serios să plec la alt partid. Odată cu mine, vor mai pleca aproximativ 10 membri din organizaţia locală. În curând voi anunţa schimbarea“, a adăugat Milu Folescu.
Actualul primar al comunei Vaţa de Jos a făcut parte din vechiul PDL, încă din anii ‘96, iar în PNL a ajuns odată cu fuziunea dintre cele două partide, adică din anul 2014. Are la activ două mandate de consilier local şi trei mandate de primar.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Seriozitatea ramelor din toata politica romaneasca.
    Despre tradatori ... priviti poza. Spune tot.

  • Bine, asta cu priviti poza este un fel de a vorbi. Daca te uiti la poza lui Einstein nu sugereaza de loc ca ar fi elaborat teoria relativitatii.

  • El nu a fost in stare sa aduca fonduri europene in trei mandate si mai vrea sa candideze plus ca pierdut 6 mil de euro si plateste si acum penalitati.

  • Domnule liberal (probabil nou), va respectam orice opinie, dar va rog frumos, nu trageti oamenii de stiinta (cam toti au poze care ni se par ciudate) in troaca de ramatori politici comunali (mai toti tradatori) din Romania !
    Va multumesc pentru intelegere.

  • Eu comparam doar pozele incercand sa spun ca figura, ma rog poza poate fi superba si omul nu (vezi cazul Adrian Nastase) sau poza poate fi groaznica si omul nu (vezi cazul Byron).

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

8 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago