Primăria Hunedoarei, premiată pentru excelenţă în domeniul Sănătăţii şi bunăstării

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) a derulat şi în acest an o eva­luare a proiectelor implementate de primăriile municipiilor mem­bre din ţară, în diferite do­menii, iar Primăria Hunedoara se numără, din nou, prin­tre instituţiile de acest fel ale căror merite sunt apreciate la nivel naţio­nal, anunță cei de la Pri­măria Hunedoara.

 

Centre pentru îngrijirea bătrânilor

Primăria municipiului Hunedoara a fost distinsă cu „Premiul pentru ex­celenţă în sănătate şi bunăstare” (la categoria municipiilor de rang II – conform clasificării adminis­tra­tive) în cadrul „Galei AMR”. Juriul care a eva­luat strategiile şi proiectele imple­mentate de autorităţile locale în do­meniul Sănătăţii şi bunăstării a re­mar­cat investiţiile considerabile pe care Primăria Hunedoara le-a făcut în ultimii doi ani în Spi­ta­lul „Dr. Alexandru Simionescu”, atât pentru dotări me­dicale cât şi pentru îmbunătăţirea infra­struc­turii spitaliceşti. Un alt ar­gu­ment în favoarea Hunedoarei l-a con­stituit însuşi faptul că primăria a sus­ţinut în ultimii doi ani nu unul, ci două centre pentru îngrijirea vârstn­i­ci­lor, municipiul nostru fiind printre pu­ţinele localităţi din ţară care susţin astfel de activităţi din bugetul local (în restul cazurilor „că­mi­nele de bătrâni” fiind susţinute de consiliile judeţene, primării ale re­şedinţelor de judeţ, ori alte instituţii care au la dispoziţie bugete considerabil mai mari). De ase­menea, în pro­ce­sul de jurizare, alte criterii importante au constat în gradul de si­guranţă oferit comu­ni­tăţii în do­meniul Să­nătăţii, prevenţia, ca­li­tatea vieţii şi a traiului comun”, a de­cla­­rat Dan Bobouțanu, primarul Hunedoarei.

Aparatură modernă

„Hunedoara a fost primul oraş din judeţ care a avut funcţională o linie de testare Real Time PCR. Se întâmpla asta la scurt timp de la debutul pan­demiei Covid – 19. De doi ani derulăm la spitalul din Hunedoara proiecte cu finanţare europeană în valoare de 12 milioane de euro, iniţiative care vi­zează atât reabilitarea şi eficientizarea ener­ge­tică a clădirilor cât şi dotarea aces­tuia cu aparatură modernă, mo­bilier nou şi alte echipamente de care e mare nevoie pentru un act medical de cea mai bună calitate. Prin im­pli­carea Primăriei Hunedoara, spitalul are acum, nu unul, ci două computere-to­mo­graf, iar, recent, a fost dotat şi cu un dispozitiv RMN. Şi sunt doar câteva ex­emple. Toate acestea, alături de acti­vi­tăţile medico-sociale derulate atât prin intermediul Unităţii Medico Sociale „Arsenie Boca” dar şi cu aju­torul Direcţiei de Asistenţă socială şi al pro­iec­telor cu impact socio-medical deru­late prin GAL Urban Corvinia, au de­ter­mi­nat Asociaţia Municipiilor din România să acorde Hunedoarei ((Di­ploma de excelenţă pentru activităţi în domeniul sănătăţii şi bunăstării)). Este o distincţie care ne onorează dar ne şi obligă, în acelaşi timp, să acordăm în continuare o atenţie deosebită aces­tui domeniu, deoarece suntem conş­ti­enţi că mai avem multe de făcut pen­tru sănătatea şi bunăstarea hune­do­renilor”, a adăugat primarul munici­piu­lui Hunedoara.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sebastian Halasz, excelență decebalistă pe acoperișul Turciei

Sebastian Halasz, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Decebal” din Deva, a cucerit…

10 ore ago

Alpinistul Adrian Ahritculesei: Următoarea mare provocare, POLUL NORD

„După 7 Summits, 7 Volcanoes și atin­gerea Polului Sud Geografic, ur­mă­toarea mea mare provocare este…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șeful unei asociații dintr-o urbe din re­giu­ne a ajuns în centrul mai multor scandaluri după…

10 ore ago

Bulina albă

Dorel Schiopu, șef Stație CFR Petroșani Pentru marcarea împlinirii a 425 de ani de la…

10 ore ago

Bulina neagră

Luminița F., din Petroșani Pentru că este acuzată de înșelăciune și a fost trimisă în…

10 ore ago

Echipament performant care aduce un plus important de eficiență și siguranță în misiunile de căutare și salvare

Un nou proiect deosebit, dedicat structurilor Salvamont care au in­vestit în pregătirea, brevetarea și men­ținerea…

10 ore ago