Preţul de pornire a fost de 250 lei/MWh, iar cel final a fost de 147,15 lei/MWh. „Am fost nevoiţi să licităm din nou la bursă preţul energiei electrice, pentru că furnizorul CURENT ALTERNATIV S.R.L. a reziliat contractul pe care îl avea până acum cu Primăria municipiului Hunedoara. Reprezentanţii CURENT ALTERNATIV S.R.L. au luat decizia de a rezilia contractul cu noi, pentru că nu mai făceau faţă la creşterile excesive de pe piaţă. Preţul energiei electrice aproape că s-a triplat în ultimele luni. Preţul pe care l-am obţinut noi este unul foarte bun, în condiţiile în care fluctuaţiile de pe bursă au dus, în ultima perioadă, la o creştere de până la aproape 600 de lei/MWH a costului energiei electrice”, a declarat Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara. (A.Năstase)
La data de 30 martie 2026, polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de…
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial…
Oameni cu grade, cu funcții în împărțirea dreptății ori diferite persoane cu reputație bună sunt…
Iuliu Winkler, europarlamentar hunedorean Pentru că a fost recompensat cu titlul de „Doctor Honoris Causa”…
Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a schinguit un cățel al străzii…
Stimată doamnă, Mă simt nevoit să vă adresez aceste rânduri în condiţiile în care, în…
View Comments
D-nl PRIMAR,nu face public și numele nouluiFURNIZOR de curent.Asta numai așa de curiozitate,să vedem și noi cine este ABONAT la contracte cu STATUL pe BANII PUBLICI.
Gheorghe cred ca ai dreptate , ar trebui sa stim si noi de la cine cumparam curent , sunt lucruri care sunt ascunse de opinia publica constant ! vrem si noi mult mai multa transparenta domnule primar !
Hi there, You have dome a great job. I'll cerrtainly digg it
and personally suggest to my friends. I am confident they'll be benefited from this
web site.