Primăria din Balșa, în lumina reflectoarelor

Magdalena Șerban

Ce exemplu poate fi pentru co­mu­nitate o primărie al cărei sediu e dezor­do­nat? E ca și acel cro­itor care umblă cu hai­nele rupte. Așa că la Balșa, area­lul din preaj­ma administrației pu­bli­ce locale a fost trans­for­mat într-un loc de po­veste.

Urmează partea de interior
„Ne-am tot socotit și gândit și am ajuns la con­cluzia că e mai mare rușinea pentru un primar să nu fie gospodar în ce privește ins­tituția la cârma căreia se află. Ce pretenții să ai de la oameni, dacă nu dai exemplu bun? Așa că din bugetul local și cu puterile proprii, ne-am apucat de schimbat înfățișarea locului. Drumul principal a fost nivelat și modernizat, iar primăria a rămas jos, efectiv într-o groa­pă. Eram izolați, oarecum. A tre­buit să ridicăm porțiunea, să facem ziduri, ast­fel încât să nu mai existe o asemenea dis­cre­panță. Am compartimentat zona, am pus băncuțe, am făcut aleile să arate a spații primitoare, am plantat flori (in­clu­siv ghivece puse pe clădirea pri­mă­riei), am făcut o fântână arteziană, am plan­tat copaci, am împrejmuit și am în­chis totul cu niște porți auto­ma­ti­zate. Tot intrau câinii și distrugeau florile. Era un gard, dar unul vechi și depășit. Ilu­mi­na­tul e asigurat de panouri solare, ce sunt pe bază de senzori. Ce ne mai pro­punem e să ne ocupăm și de interior, însă să vedem ce se mai aude cu fon­du­rile de mediu. Avem depus un proiect pen­tru reabilitarea energetică a edif­i­ciu­lui, prin Administrația Fondului pen­tru Mediu, dar încă așteptăm vești. În cazul în care nu primim, ne vom apuca de treabă din bugetul local. Acoperișul necesită reparare/înlocuire, trebuie să schimbăm tâmplăria, nu știm dacă vom înlocui și centrala, dar trebuie făcut totul să fie rezistent și eficient. Bineînțeles, vom păstra linia arhitecturală. De lemne pentru încălzire nu ducem lipsă, de­ți­nând 1.600 de hectare de pădure. Apro­băm cotă, anual. Cam 120 de metri cubi ne sunt suficienți pentru primărie, că­mine culturale, școli, deci instituțiile publice”, a arătat primarul din Balșa, Traian Jude (foto).

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

4 minute ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

5 minute ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

5 minute ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

8 minute ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

10 minute ago