Categories: Actualitate

Primăria Deva ia un împrumut de 30 de milioane lei

Natalia Bumbac

În şedinţa de vineri, 27 februarie, a Consiliului local Deva, a fost aprobat un proiect de hotărâre prin care se doreşte contractarea unui împrumut în valoare de 30.000.000 de lei, care va fi rambursat într-o perioadă de 20 de ani.

Banii urmează a fi folosiţi pentru realizarea unor investiţii publice de interes local a căror documentaţie a fost aprobată de consilieri în şedinţele trecute. Printre proiectele finanţate din împrumutul de 30.000.000 de lei se numără construirea unor blocuri de locuinţe sociale, amenajarea unui spaţiu pentru plimbarea animalelor de companie, reabilitarea Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” ş. a..
Deşi a fost aprobat, proiectul de hotărâre nu a scăpat de criticile unor aleşi care au votat împotrivă. Potrivit consilierului local Vasile Ţonea, obiectivele propuse pentru a fi finanţate din banii împrumutaţi nu fac parte dintre priorităţile municipalităţii. Totodată, acesta a afirmat că unele sume sunt umflate şi nu reprezintă valoarea reală a lucrărilor. Ca urmare a acestui fapt, primarul Petru Mărginean a intervenit în susţinerea împrumutului, afirmând că banii vor fi folosiţi pentru proiectele aprobate de consilieri. Acesta a adăugat că proiectul care vizează împrumutul de 30.000.000 de lei este o propunere cu care se va merge la Ministerul de Finanţe, iar în funcţie de răspunsul ministerului, se va şti în ce condiţii vor putea fi folosiţi banii. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pericol public pe roți! O tânără de 24 de ani și doi bărbați au fost trași pe dreapta de polițiști înainte de a provoca o tragedie

Inconștiență la cote maxime pe drumurile din Hunedoara, unde polițiștii au fost obligați să blocheze…

o oră ago

Divertisment online gratuit: ce primești la înregistrare

La multe servicii de divertisment online primești ceva gratuit când îți faci cont. Poate fi…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

21 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

21 de ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

21 de ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

21 de ore ago