Primari şi foşti directori, pe listele PDL pentru parlamentare

Sorina Popa

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, că termenul legal pentru depunerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare este 30 octombrie.
„Sper să finalizăm toată acţiunea, inclusiv să depunem listele, până la 15 octombrie“, a spus liderul democrat-liberalilor. „Dorim să aplicăm criteriile pe care le-am hotărât
împreună, le-a adoptat comisia (de etică – n.r.), absolut pentru toată lumea, vizavi de candidaturi“, a menţionat el.
La noi în judeţ, după demisia Monicăi Iacob Ridzi din PDL, pe Colegiul Petroşani-Petrila-Aninoasa, va candida fostul inspector general şcolar Alexandru Lăutaru. Fosta directoare de la APIA, Veronica Borungel, ar putea candida pe Colegiul Lupeni-Uricani-Vulcan, Florin Mârza pentru Senatul României, pe Colegiul Valea Jiului, Dorin Gligor (foto), tot pentru Senat, pe Colegiul Brad-Orăştie-Valea Mureşului şi Marieta Ilcu Răileanu, pentru un fotoliul de senator pe Colegiul Deva-Hunedoara-Călan-Haţeg. De asemenea, Mircea Borca va candida pentru un post de deputat pe Colegiul Brad-Valea Mureşului, Gheorghe Barbu pe Hunedoara, Iosif Blaga pe Colegiul Orăştie, Mircia Muntean pe Colegiul Deva-Cârjiţi şi Daniel Răducanu, primarul de la Baru Mare, pe Colegiul Haţeg.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Gura lumiiGura lumii

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un vice de pe la noi îl trage-n piept pe șeful cel…

3 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Dr. Melinda Mitranovici, șefa Secției Obstretică-Ginecologie a Spitalului din Hunedoara Pentru că a ajuns în…

3 ore ago
El, 58 ani, fata, 14 ani. Președintele unei Asociații din Simeria, agresiune sexuală asupra unei adolescenteEl, 58 ani, fata, 14 ani. Președintele unei Asociații din Simeria, agresiune sexuală asupra unei adolescente

El, 58 ani, fata, 14 ani. Președintele unei Asociații din Simeria, agresiune sexuală asupra unei adolescente

Tot mai mulți minori sunt supuși agresiunilor sexuale, lucru care ar trebui să dea de…

3 ore ago
Bărbat arestat preventiv pentru viol asupra unei fete de 15 aniBărbat arestat preventiv pentru viol asupra unei fete de 15 ani

Bărbat arestat preventiv pentru viol asupra unei fete de 15 ani

Un bărbat de 40 de ani, din muni­cipiul Hunedoara, a fost arestat pre­ventiv pentru 30…

3 ore ago
Sfatul salvamontiştilor: Nu încercaţi să faceţi selfie cu vipereleSfatul salvamontiştilor: Nu încercaţi să faceţi selfie cu viperele

Sfatul salvamontiştilor: Nu încercaţi să faceţi selfie cu viperele

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara se confruntă cu o situaţie aparte, în ultimii ani, în condiţiile…

3 ore ago
Ce înseamnă Zona 4 a judeţului Hunedoara şi ce localităţi include?Ce înseamnă Zona 4 a judeţului Hunedoara şi ce localităţi include?

Ce înseamnă Zona 4 a judeţului Hunedoara şi ce localităţi include?

Supercom SA este firma de salu­brizare și colectare a deșeurilor ce își desfășoară activitatea și…

3 ore ago