Categories: Comunitate

Primar nou la Orăştioara de Sus

Magdalena Şerban

Dacă pe harta locală din Orăştioara de Sus a predominat culoarea galbenă până în acest an, fostul edil fiind PNL-ist, acum, a venit rândul USP-ului să-şi pună amprenta pe programul administrativ, alegerile din 10 iunie fiind câştigate de Marian Vasile Inăşescu (foto), de la USP.

Patru voturi, dar suficiente
„M-au despărţit doar patru voturi de vechiul primar ce a candidat din partea USL, însă acele patru voturi au făcut diferenţa. Din cei 1.853 de localnici cu drept de vot s-au prezentat 74 la sută. Sunt la primul meu mandat de edil-şef şi pornesc la drum cu un consiliu local din componenţa căruia fac parte cinci reprezentanţi USP, cinci de la USL şi un independent. Din garda veche a fostului consiliu, au rămas şapte oameni, patru fiind noi. Printre cei rămaşi se află şi fostul primar şi viceprimar. Acum, viceprimar a fost desemnat Ovidiu Tiberiu Stoicoiu de la USP, fiind şi el la primul său mandat în această funcţie”, a precizat Marian Vasile Inăşescu, noul primar al comunităţii din Orăştioara de Sus.

Mai sunt multe de făcut
Cât despre muncă, să tot fie, pentru că nici planurile nu lipsesc pentru cei patru ani de cârmuire. „Vreau să continui investiţiile începute de fosta conducere şi bineînţeles, să demarez şi alte proiecte. Avem alimentarea cu apă în satele Orăştioara de Sus, Bucium, Ludeştii de Jos, Costeşti – pe Ordonanţa 7, mai avem un centru de informare turistică (proiect european accesat pe Măsura 313), care este executat în proporţie de 70 la sută (o construcţie nouă dedicată, situată în Costeşti) şi mai avem un proiect pe fonduri de Mediu, pentru care s-a semnat deja contractul de finanţare, ce vizează introducerea canalizării în aceleaşi sate cuprinse în programul investiţional ce ţine de aducţiunea cu apă. Din bugetul local, vom face reparaţii la drumuri şi uliţe, acolo unde este cazul, iar la căminul cultural din Grădiştea de Munte, avem de reabilitat faţada. Plus multe altele, dar despre acestea vom vorbi pe parcurs”, a mai arătat Marian Vasile Inăşescu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

o zi ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

2 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

2 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

2 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

2 zile ago