Adriana Năstase
MOL România a demarat de anul trecut pregătirile lucrărilor de construcție pentru șase dintre cele 14 stații de servicii pe care urmează să le realizeze, în baza contractelor de concesiune de servicii în vederea utilării/dotării, operării și întreținerii spațiilor pentru servicii încheiat cu CNAIR.
Furnizor de servicii complexe
MOL construiește în prezent șase dintre cele 14 benzinării de pe autostrăzile A1 și A2. Până acum, pe autostrada A1 sunt doar containere pentru alimentarea cu combustibil. Se estimează o investiție aproximativă de 2 milioane de euro pentru fiecare dintre stațiile care vor fi construite, bugetul total al proiectului fiind de aproximativ 28 de milioane de euro. În județul Hunedoara, prima benzinărie MOL se construiește pe raza comunei Ilia. Consiliul Județean Hunedoara a eliberat autorizația de construcție în urmă cu câteva luni, iar în toamnă stația MOL va fi funcțională, anunță constructorul.
„MOL România are o istorie de peste 25 de ani pe piața autohtonă, timp în care a devenit un jucător important în economia locală, cu o rețea de 245 de stații de servicii. În prezent, MOL se află în plin proces de transformare dintr-un retailer de carburant într-un furnizor de servicii complexe. Din acest punct de vedere, stațiile pe care le vom construi în baza acordului cu CNAIR vor reflecta obiectivele noastre în ceea ce privește diversificarea portofoliului pentru clienți.
Vorbim despre spații de servicii cu tehnologie de ultimă generație, despre locuri în care șoferii se pot opri nu numai pentru a-și alimenta mașinile, ci și pentru a se odihni, mânca sau relaxa. Avem expertiza necesară și suntem pregătiți să construim stații de servicii ale viitorului pe autostrăzile din România, care vor oferi o nouă experiență de călătorie”, a declarat Camelia Ene, CEO&Country Chairman MOL România.
Stațiile nou-construite vor oferi servicii de alimentare cu carburant, pompe rapide pentru camioane, puncte de încărcare pentru vehicule electrice, restaurant Fresh Corner, spații special amenajate pentru șoferii de camioane, utilizatorii de auto rulote și multe alte servicii.
Sediul regionalei Romsilva de care aparține județul Alba, va fi la Alba Iulia și va…
Secretarul general al municipiului Deva, Doris Visirin, a demisionat din funcția publică. „După 5 ani…
Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 23 de…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un tânăr de…
ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA PRIMĂRIA COMUNEI TOTEȘTI Comuna Totești, sat Totești, cod postal 337490, strada Principală,…
ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA PRIMĂRIA COMUNEI MĂRTINEȘTI Adresa: Mărtinești, Nr. 15, Jud. Hunedoara, Cod poștal :…