Categories: ActualitateFlash

Previziuni sumbre pentru Apa Serv Valea Jiului

Maximilian Gânju

Dacă nu-şi va actualiza preţul în raport cu inflaţia, Apa Serv, operatorul de apă şi canal din Valea Jiului, va fi nevoit să taie din investiţii, din drepturile angajaţilor şi chiar şi aşa nu va putea supravieţui prea mult.

Scumpirea apei potabile în Valea Jiului este iminentă în condiţiile în care operatorul de apă şi canal produce mai scump decât vinde. Practic, Apa Serv Valea Jiului cere actualizarea preţului cu inflaţia, în condiţiile în care nu a mai făcut nici o majorare de trei ani de zile. Numai că planul directorului general al societăţii a fost contestat de acţionari şi politicieni din cauza faptului că se apropie campania electorală. Decizia ar putea avea efecte negative pentru circa 550 de familii din Valea Jiului care lucrează la Apa Serv, dar şi pentru consumatori.
„Scenariul unu ar fi ca până la sfârşitul anului, Apa Serv Valea Jiului poate aduna datorii de până la 1,5 – 2 milioane de lei, apoi se va putea cere chiar insolvenţă şi, în scurt timp, ar putea să dispară. De asemenea, se poate opri proiectul european, grantul european. Neterminând lucrările care sunt acum, ar trebui ca primăriile şi Consiliul Judeţean să dea banii înapoi, cei 40 de milioane de euro, iar celelalte 90 de milioane de euro să nu mai vină la Apa Serv. Totodată, sute de oameni nu-şi vor mai putea duce o pâine acasă, respectiv 550 de angajaţi ai Apa Serv Valea Jiului, dar nu numai angajaţii noştri, ci şi de la celelalte firme care au lucrări cu noi. Dacă vrem să ne păcălim, putem face ce vrem noi”, a declarat Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Mai Avrame,Dar ne ai zis ca ai luat 80 mil € de la UE! Nu ti ajung,ti ai cam crescut cheltuielile! Ai ramas cu viloiul din Moldova la rosu? Mai patina fraud a si da-ne salarii Mai Mari!!!!

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

o zi ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

o zi ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

o zi ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

o zi ago