Categories: Actualitate

Preţul apei în Valea Jiului creşte în raport cu inflaţia

Maximilian Gânju

Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului va opera prima modificare de preţ la serviciile prestate, iar preţul unui metru cub de apă potabilă şi apă uzată va creşte cu circa 80 de bani. Apa Serv Valea Jiului n-a mai scumpit apa din anul 2011.
Conducerea societăţii de apă şi canalizare din Valea Jiului susţine că a ajuns în situaţia de a fi nevoită să majoreze tariful la apa potabilă şi cea uzată, dat fiind faptul că de trei ani de zile nu s-a mai operat nici o actualizare de preţ în raport cu inflaţia. Scumpirea vine şi ca urmare a intrării în exploatare a unor investiţii, cum ar fi staţia de tratare a apelor menajere de la Dănuţoni, care va creşte cheltuielile cu energia electrică.
„Noi la acest moment nu avem un leu datorie către bugetul statului, către furnizori, nu avem datorii, dar toate cheltuielile au crescut. Au crescut preţurile la energia electrică, la combustibili şi suntem nevoiţi, pentru a putea funcţiona, să actualizăm preţul în raport cu inflaţia. Din anul 2011 nu am făcut nici o majorare de preţ, însă toate celelalte cheltuieli au crescut”, a declarat Costel Avram (foto), director general SC Apa Serv Valea Jiului.
Creşterea de preţ şi-au asumat-o toţi acţionarii Apa Serv Valea Jiului, respectiv primăriile din cele şase localităţi ale Văii Jiului, dar şi Consiliul Judeţean Hunedoara, acţionarul majoritar. Creşterea de preţ, după calculul făcut de specialiştii societăţii, se cifrează undeva la 80 de bani pentru metru cub de apă.
Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului, într-un clasament care cuprinde peste 40 de regii similare, se situează în coada acestuia, fiind societatea cu preţurile cele mai scăzute la apa potabilă şi canalizare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urma precipitațiilor abundente din această seară, mai multe gospodării de pe aleea Moților din municipiul Orăștie au fost inundate.

Pompierii intervin în aceste momente pentru evacuarea apei din curți și din anexele afectate.

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că la un departament de la o instituție de stat se muncește,…

12 ore ago

Președintele Laurențiu Nistor: Construcția noii creșe din Petroșani, un sprijin real pentru părinți

Și Petroșaniul are o creșă nou, realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Condiții…

12 ore ago

Bulina albă

Ovidiu David Giorgiuți, absolvent al Colegiului Național „Decebal” Pentru că a obținut, după contestații, media…

12 ore ago

Bulina neagră

Florin T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de…

12 ore ago

Șocant! A amenințat că obligă o copilă de 9 ani să se prostitueze după ce-i omoară mama

Incidentul teribil a avut loc în Țara Hațegului, unde o mamă a fost bă­tută și…

12 ore ago