Icoana cu tema „Maica Domnului cu Pruncul”, veche de 200 de ani, este exponatul lunii august la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Piesa poate fi admirată în spaţiul special amenajat de la intrarea în Palatul Magna Curia.
Pictura religioasă, a cărui autor nu se cunoaşte, este atribuită centrului de pictură de la Nicula, din Cluj. Este o icoană pictată pe sticlă în culori obţinute din pigmenţi naturali.
Centrul de pictură de la Nicula este considerat unul din cele mai reprezentative centre de iconari din Transilvania. Picturile realizate la mănăstirea din Transilvania sunt primele icoane pe sticlă autohtone. Lucrările de artă creştină impresionează prin conţinutul lor, dar şi prin tehnicile artistice şi diversitatea cromatică. Icoana, care este expusă la Muzeul din Deva o reprezintă pe Maica Domnului ţinând în braţe, în partea stângă, pe Pruncul Isus. Fundalul picturii este decorat cu motive florale supradimensionate, iar pe partea superioară, pe două benzi, sunt inscripţionate cu litere chirilice numele celor două chipuri redate în icoană.
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…