“Preşedintele României a început să prefere improvizaţiile abuzive fără suport juridic”

În noiembrie 2014, candidatul prezidenţial de atunci, devenit între timp preşedintele României, se străduia să ne convingă că “preşedintele trebuie să fie el însuşi un model de onestitate, de echilibru, de bună-credinţă, prin tot ceea ce face şi spune” şi se propunea pe sine ca fiind el însuşi acel “model de onestitate, de echilibru, de bună-credinţă, prin tot ceea ce face şi spune” de care avea nevoie ţara.

Au trecut patru ani şi constatăm cu fiecare zi cât de mult s-au schimbat lucrurile de atunci şi până acum. Preşedintele României, altădată adeptul declarat al “lucrului bine făcut”, a început să prefere improvizaţiile abuzive fără suport juridic. Iar când i se solicită să se raporteze la adevăr şi la lege, ezitările devin foarte evidente.
Deşi, în campania electorală, a promis ferm şi apăsat să respecte statul de drept, Preşedintele României a suspendat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de săptămâna trecută, dedicată rectificării bugetare, fără a respecta prevederile legale în vigoare. Nici Legea nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi nici Regulamentul de funcţionare al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, aprobat în temeiul art. 10 din Legea nr. 415/2002 nu fac vreo referire la o astfel de situaţie. În pofida acestor constatări, preşedintele României a decis de unul singur suspendarea întrunirii, fără nici o bază legală şi trecând cu uşurinţă peste importanţa unui consens instituţional real asupra rectificării bugetare. Hotărârea a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât în conducerea Consiliului Suprem ar trebui să fie o colaborare corectă şi directă între preşedintele CSAT şi vicepreşedintele CSAT, funcţie deţinută, conform legii, de către premierul României. Deci, dacă ar fi fost considerată o opţiune, suspendarea şedinţei ar fi trebuit convenită printr-un dialog principial între preşedinte şi vicepreşedinte, conform unor reguli nescrise, dar bazate pe respect reciproc. În acest climat, apelul la consens pare să fi fost numai un gest declarativ retoric cu tentă teatrală, destinat doar presei şi publicului larg.
O justă măsură a celor petrecute în acea şedinţă am fi putut avea cu toţii, dacă preşedintele României, în numele transparenţei şi adevărului, ar fi dat curs solicitării premierului de a declasifica stenograma discuţiilor. Dar nu a făcut-o. Este al doilea refuz similar în acest an, ceea ce pune sub semnul întrebării nu numai principialitatea pe care şi-o arogă constant, dar şi toate frumoasele angajamente electorale care promiteau “un preşedinte cu adevărat echilibrat şi echidistant în raport cu jocul politic al partidelor”.
Mai avem un an până la următoarele alegeri prezidenţiale, un an în care România ar trebui să îşi găsească locul potrivit în arhitectura politică şi de securitate în schimbare a Europei. În aceste circumstanţe, devine vital ca alianţa PSD-ALDE să desemneze un candidat prezidenţial puternic, capabil, competent, în stare să înţeleagă şi să conceapă un proiect strategic destinat să ofere României şansa pe care o merită.
Viorel Sălan, senator PSD de Hunedoara