Categories: ActualitateFlash

Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian David, face lumină. „Nu există nici o criză a gunoiului în judeţ”

Natalia Bumbac

La intervenţia preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Adrian David (foto), criza deşeurilor anunţată de operatorul de salubritate din centrul judeţului a fost dezamorsată înainte să se declanşeze.
Marţi, 10 aprilie, în jurul orei 16.00, administraţia judeţeană a transmis o adresă către Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara prin care a anunţat că revine asupra deciziei de a limita cantitatea de deşeuri care urmează să fie preluată de pe platforma provizorie pentru a fi depozitată în deponeul ecologic de la Bârcea Mare. Ieri, în 11 aprilie şi APM Hunedoara a anunţat că suspendă procedura de încetare a activităţii de la groapa de gunoi temporară din Deva şi reia procedurile de autorizare a activităţii până în 11 noiembrie 2016.

Deficit de comunicare între instituţii
“Activitatea de salubrizare nu va înceta în nici o localitate din judeţul Hunedoara. Au fost câteva scurt-circuite în comunicarea cu APM-ul, plus o teamă nejustificată născută spontan de perspectiva unei invazii necontrolate a deşeurilor în mai multe localităţi ale judeţului. Cetăţenii pot să fie liniştiţi pentru că acest lucru nu se va întâmpla”, a declarat Adrian David.
Totodată autorităţile judeţene au relatat şirul evenimentelor care au necesitat o intervenţie promptă a preşedintelui CJ Hunedoara, Adrian David, pentru a evita blocarea serviciului de salubritate în mai multe localităţi din judeţ, printre care municipiul Deva.
„În vara lui 2015 groapa veche de gunoi a Devei a fost închisă. Până la intrarea în exploatarea al noului sistem ecologic de colectare a deşeurilor, în arealul geografic avut în vedere, care cuprinde mai multe localităţi, inclusiv reşedinţa de judeţ, deşeurile au fost depozitate într-o groapă temporară de gunoi. După ce licitaţia va decide cine este operatorul deponeului ecologic, acesta va avea obligaţia să transfere gratuit gunoiul din groapa provizorie în noul deponeu, într-un cuantum care să corespundă unei cantităţi rezonabile statistic perioadei de funcţionare şi cantităţilor normate de colectare lunară din deponeul temporar. Divergenţele au apărut în stabilirea acestei cantităţi de deşeuri care trebuie transferată. Teama că s-ar putea bloca colectarea deşeurilor a pornit de la o chestiune birocratică apărută în caietul de sarcini al licitaţiei ce va stabili firma care urmează să administreze deponeul. E vorba de cantitatea de deşeuri care trebuie transferată gratuit şi care trebuie să şi-o asume câştigătorul licitaţiei. Ea a fost considerată prea mică”, arată reprezentanţii CJ Hunedoara într-un comunicat.

Condiţii clare pentru viitorul operator
Soluţia oferită de preşedintele CJ Hunedoara, Adrian Nicolae David, este o rotunjire în sus a cantităţii de deşeuri notificate în caietul de sarcini al licitaţiei, astfel încât ea să corespundă fapticului din teren. „Criza, ca să zic aşa, s-a finalizat înainte de a începe. Licitaţia este în derulare şi sperăm să avem un rezultat definitiv curând. Rectificarea caietului de sarcini se va face prin note de clarificare, astfel încât transparenţa să fie totală pentru firmele interesate să preia gestionarea noului sistem ecologic de procesare a deşeurilor”, a mai declarat preşedintele CJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • "A facut lumina"?!!!!!
    Unde dracu a facut lumina?
    Asa cum a facut cu drumul de la Sarmisegetuza, cu Teatrul de Arta, cu.... toate institutiile subordonate CJ HD, cu problemewle din partid, etc. .
    VAX POPULI!

  • Daca se face un top al celor mai slabi presedinti de CJ din Romania, David iese pe ultimul loc! Cum a ajuns acest om in aceasta functie?

  • Unde l-au gasit pe David? Si cum a ajuns in Consiliul Judetean? Si ce mai cauta inca acolo? Doamne Feri de asa oameni!

  • @Dan,12 mai 2016 la 8:09. In topul celor mau slabi A.D. trebuie sa fie, dupa spusele tale, pe primul loc. Daca este pe ultimul loc atunci inseamna ca este cel mai putin slab deci, pe cale de consecinta, cel mai bun. Asta ai vrut sa spui ? Eu cred ca nu dar inainte de a scrie e bine sa gandesti.

  • Criza din judet a gunoiului:)) domnule David nu avem nicio criza in judet pentru ca suntem condusi(Consiliul Judetean) dee un astfel de specimen asa ca nu vad cum sa fie criza. Poate (adica sper) ca dupa ziua de 5 iunie sa scapam de aceasta" criza" si sa avem un judet curat plin de oameni care intradevar vor binele cetatenilor din acest judet.

  • Acest david nu stie decit sa minta in rest nimik. LA REVEDERE DIN 5 IUNIE.PAAAAAAAA

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un perso­naj din zonă tot se bate cu pumnul în…

o oră ago

Bulina neagră

Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…

o oră ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…

o oră ago

La Deva, ca peste tot. Un loc de parcare pentru 5 mașini

Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…

o oră ago

În acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…

o oră ago

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…

o oră ago