Preşedinte perfect caut popor să mă merite

Pe când George W. Bush era în campania electorală pentru primul mandat prezidenţial, adică în anul 2000, a avut o confruntare televizată cu un jurnalist. Una dintre întrebări a sunat astfel: „Cum se numeşte generalul care este autorul unei recente lovituri de stat în Pakistan şi care a devenit şeful statului?”. Bush-junior s-a gândit ce s-a gândit, apoi a răspuns şmechereşte: „Nu ştiu. Dar dumneavoastră ştiţi…?” Calm, jurnalistul i-a replicat: „Nici eu nu ştiu, dar spre deosebire de dumneavoastră, eu nu vreau să devin preşedintele Statelor Unite.”
Sociologii, politologii, jurnaliştii au dreptul să se refere critic la România, chiar la poporul din care provin, în limite rezonabile. Ştim cu toţii că nu suntem serioşi ca nemţii, nici nu păstrăm curăţenia ca austriecii, mă rog, în general România face notă discordantă cu restul ţărilor din Uniunea Europeană. Din ce în ce mai mulţi cercetători se întreabă de ce această ţară este nefuncţională, îşi pierde oamenii talentaţi, care asistă zi de zi la asaltul nonvalorilor.
Ei bine, preşedintele nu are voie să facă astfel de aprecieri la adresa propriului popor, atât timp cât şi-a dorit să fie validat tocmai de aceşti oameni imperfecţi – în grade diferite, dar totuşi imperfecţi. El este acolo unde este ca urmare a unui vot popular, aşa încât opiniile domniei-sale trebuie să fie făcute acasă, în particular, nu în public. „Cum poţi să faci un stat social, dacă economia, şi scuzaţi-mă că o spun, chiar poporul are performanţe limitate? Muncim opt ore, când vom învăţa să nu mai lăsăm trei milioane de hectare nemuncite? Că nu vin miniştrii să are pământul, nici să-l cultive. Când vom învăţa că decât să stau la cârciuma satului, mai bine bag plugul în hectarul şi jumătate din spatele casei? Trebuie să ne hotărâm să fim performanţi!“ Aşa a spus Băsescu. Doar că aceşti români neperformanţi, sau o destul de mare parte dintre ei l-au trimis pe el la Cotroceni şi încă nu ne-am dat seama dacă nu cumva este, scuzaţi-mă că o spun, cu performanţe limitate la succesiuni de scandaluri. Sociologii, politologii nu şi-au dorit funcţii publice, dar Traian Băsescu s-a dorit votat de aceşti indivizi, scuzaţi-mă, cu performanţe limitate. A avut deci, încredere în ei.
Sigur că s-ar putea să aibă dreptate, dar a avut această revelaţie doar după ce a ajuns preşedinte? Înainte nu ştia? De ce nu le-a spus în campania electorală simpatizanţilor săi că sunt, scuzaţi-mă, cu performanţe limitate? Poate atât de limitate, încât nu merită un preşedinte autocaracterizat perfect… Care acum îşi propune, iată, să reformeze din temelii statul românesc, fără să ţină seama de totalitatea opiniilor. Dar dacă Băsescu, ca mulţi dintre cei ce au luat asupră-le greaua sarcină de a schimba lumea, greşeşte? Dacă are, scuzaţi-mă, performanţe limitate şi eşuează?