Să judecăm, după mintea noastră, câteva personaje. Cea mai nouă apariţie „în listă”, Cătălin Predoiu, e ca pătrunjelu-n supă, cum se spune. Vizibilitatea sa electorală este aproape nulă. E un personal lipsit de charisma necesară. Emil Boc e lipsit de şanse: imaginea de „valet de curte” al lui Băsescu nu poate fi curăţată nicicum. Adriean Videanu cred / sper că a apărut pe listă dintr-o glumă a colegilor de partid. Cristian Diaconescu, înghesuindu-se din partea unei Mişcări Populare privind la politică precum măgarul lui Buridan, este moale, apatic. Mai de Doamne-ajută! ar fi Mihai Răzvan Ungureanu, intelectual educat, dând bine şi prin discurs şi prin apariţie fizică. În cazul lui, însă, atârnă greu statura intelectuală cam pretenţioasă, nedigerabilă, după cum s-a văzut, pentru electorat, plus şarja mediatică la care a fost supus în ultima perioadă – e drept, tot cam dintr-un loc cu caţe. Ultimul în analiză este „nesfârşitul, inegalabilul, fără-de-oprelişti” candidat al USL, Crin Antonescu. Personal, îl consider desprins de el însuşi. Din tinerelul vioi, cu tuşă boemă şi idei revoluţionare de acum câţiva ani, Antonescu s-a transformat în dependent de putere: declaraţiile sale, împotriva lui Ponta, împotriva lui Băsescu, împotriva colegilor de partid, sunt patologice. Deja vorbeşte, paranoic, din postura de sigur-viitor-preşedinte şi e ca un copil răzgâiat căruia nu i se dau toate jucăriile din raft. A demonstrat că este instabil în vorbe şi principii, astfel încât alegerea sa ar fi păguboasă.
Una peste alta, suntem, aşa cum spuneam, în preajma unui mare eşec al prezidenţialelor, al alegerilor pentru o funcţie care, nouă, românilor, nu ne mai spune nimic, dar căreia trebuie să-i oferim un personaj. Aşadar?